x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Stimulatorul stomacal – soluţia pentru a scăpa de obezitate

Stimulatorul stomacal – soluţia pentru a scăpa de obezitate

04 Mar 2011   •   16:54
Stimulatorul stomacal – soluţia pentru a scăpa de obezitate

154806-obezi.jpgCei ce doresc să scape de kilogramele în plus pot uita de diete sau exerciţii fizice. Un cercetător german a pus la punct un dispozitiv care, implantat în stomac, acţionează ca o barieră împotriva excesului de mâncare.

 

Dispozitivul acţionează aidoma unui stimulator cardiac şi s-a dovedit un succes desăvârşit după testarea pe un lot de 65 de pacienţi, care au pierdut, în medie, 20 la sută din surplusul de greutate pe parcursul unui an.

 

De altfel, dispozitivul pus la punct de Thomas Hornbach, chirurg-şef al unei clinici din Munchen, a primit recent avizul de vânzare pe teritoriul Uniunii Europene. Concret, stimulatorul transmite impulsuri electrice, care “avertizează” creierul în momentul în care stomacul se umple.

 

Unul dintre subiecţi, Patrick Hetzner, un poştaş german în vârstă de 20 de ani, care a slăbit 10 kilograme în doar câteva săptămâni, a declarat că impulsurile electrice încep la câteva minute după ce începe să manânce şi, odată transmise către creier, îl fac să se simtă sătul după ce mănâncă jumătate din cantitatea pe care obişnuia s-o consume în mond normal.

 

“Simt o uşoară presiune în stomac, dar nu este nimic neplăcut, din contră”, a declarat tânărul poştaş, care crede că stimulatorul i-a schimbat viaţa.

×
Subiecte în articol: obezitate stimulator