x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Studiu: Ţigările electronice îți slăbesc sistemul imunitar

Studiu: Ţigările electronice îți slăbesc sistemul imunitar

de Magda Bucur    |    04 Feb 2016   •   16:02
Studiu: Ţigările electronice îți slăbesc sistemul imunitar
Sursa foto: patrisyu/Getty Images/iStockphoto

Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea California-San Diego (UCSD) şi publicat în revista Journal of Molecular Medicine trage un semnal de alarmă în legătură cu ţigaretele electronice, care sunt din ce în ce mai folosite peste Ocean. Potrivit studiului, acestea expun plămânii la substanţe toxice, reduc eficienţa sistemului imunitar şi stimulează activitatea bacteriilor, crescând rezistenţa lor la tratament. Cercetătorii au realizat un studiu pe şoareci de laborator, folosind lichid pentru ţigareta electronică de la şapte producători. Ei au expus şoarecii la vaporii de la ţigarete timp de o oră pe zi, cinci zile pe săptămână, timp de patru săptămâni. Rezultatele au arătat că markerii inflamatorii din căile respiratorii şi sângele şoarecilor de laborator erau cu 10% mai mari decât în cazul celor care nu fuseseră expuşi la vapori. De asemenea, în cazul şoarecilor care fuseseră infectaţi cu pneumonie, bacteriile expuse la vapori erau mult mai virulente. În plus, o parte dintre şoareci au fost infectaţi cu stafilococul auriu meticilino-rezistent (MRSA), o bacterie rezistentă la antibiotic. 25% dintre cei care au fost apoi expuşi la vaporii ţigaretelor electronice au murit, pentru că această bacterie a devenit mai puternică. Rezultatele au fost aceleaşi pentru toate tipurile de arome folosite.

Studiile privind efectele ţigărilor electronice sunt încă într-o fază incipientă. Substanţele folosite, insuficient cunoscute.
 

×