Scorțișoara este astfel un condiment folosit la copt și la gătit care are însă și proprietăți antiinflamatorii, antioxidante și anticancerigene. Condimentul poate ajuta, de asemenea, la stimularea funcției sistemului imunitar, scrie neurosciencenews.com.
O echipă de cercetători de la Universitatea de Științe Medicale din Birjand a finalizat o meta-analiză a lucrărilor de cercetare anterioare, darătând că scorțișoara ar putea ajuta la reducerea sau prevenirea pierderii de memorie și la îmbunătățirea învățării.
Oamenii de știință au identificat 40 de studii care s-au concentrat pe beneficiile consumului de scorțișoară pentru învățare și memorie. Din acestea, 33 au fost conduse in vivo, iar 5 au fost conduse in vitro. Ultimele două au fost studii clinice. Cele mai multe dintre studiile selectate au arătat un efect pozitiv al consumului de scorțișoară asupra învățării și memoriei.
Cercetătorii au descoperit astfel că scorțișoara și componentele sale, inclusiv acidul cinamic, eugenolul și cinamaldehida, au avut efecte pozitive asupra funcției cognitive. Din studiile in vitro, cercetătorii au descoperit că adăugarea de cinnamaldehidă sau scorțișoară în mediul celular poate crește viabilitatea celulară și reduce agregarea amiloid β , asociat cu Alzheimer.
Cele două studii clinice s-au concentrat pe consumul de scorțișoară la adulții tineri și la cei prediabetici cu vârste sub 60 de ani. Tinerii adulți au trebuit să mestece gumă de scorțișoară, în timp ce adulții prediabetici au consumat 2 grame de pâine albă cu scorțișoară.
Tinerii adulți care au mestecat gumă de scorțișoară au raportat o îmbunătățire a funcției cognitive și de memorie și o reducere a simptomelor de anxietate. Cu toate acestea, participanții prediabetici au avut modificări reduse sau deloc ale funcției cognitive după ce au consumat pâinea cu scorțișoară.
Cercetătorii au arătat astfel că scorțișoara și compușii săi par să aibă un efect benefic asupra cunoașterii și învățării, dar ei afirmă că trebuie făcute mai multe cercetări. Ei speră că studiile viitoare se vor concentra asupra impactului scorțișoarei asupra creierului, cu scopul de a investiga potențialul acesteia de a încetini tulburările cognitive și de a îmbunătăți sănătatea generală a creierului.