x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Top 7 cele mai eficiente antiinflamatoare naturale

Top 7 cele mai eficiente antiinflamatoare naturale

21 Sep 2015   •   11:19
Top 7 cele mai eficiente antiinflamatoare naturale

 Organismul nostru este supus zilnic atacurilor, chiar dacă nu ne dăm seama de aceste agresiuni. Fie că este vorba de stresul de la muncă, de exerciții fizice sau de diverse afecțiuni, inflamația, însoțită, în general, de durere, ne afectează pe toți.

Inflamația nu vizează numai articulațiile, așa cum suntem tentați adesea să credem, ci întreg organismul. De cele mai multe ori, inflamaţia ne salvează prevenindu-ne de existenţa bacteriilor sau a virusurilor. În momentul în care aceşti microbe pătrund în organism, inflamaţia realizează un atac defensiv atât asupra invadatorilor, cât şi asupra ţesutului care a fost infectat.
Când, însă, inflamaţia nu mai este tranzitorie, devenind cronică, corpul începe să se atace singur determinând apariţia unor efecte secundare care pot sta la baza multor boli. Deși poate părea greu de crezut, studiile au arătat că există o legătură puternică între un deget lovit şi şansele de a dezvolta boala Alzheimer, de a suferi un atac de cord sau de a muri de cancer la colon.

Citeste si Efect INCREDIBIL al zațului de cafea! Face adevărate MINUNI pentru frumusețea și sănătatea ta

Cercetările ample efectuate în ultimele două decenii au indicat faptul că fitochimicale prezente în ierburi și condimente pot ajuta în mod eficient la tratarea și stabilizarea inflamațiilor. Aceste ingrediente naturale pot suplini cu succes antiinflamatoarele pe bază de ibuprofen, ajutând la menținerea sănătății celulelor.

Iată un top al celor mai eficiente antiinflamatoare naturale:

1. Ananasul conține o enzimă ce oferă o mână de ajutor în tratarea leziunilor musculare sau a întinderilor. De asemenea, un studiu a demonstrat că acest antiinflamator natural ajută la tratarea durerilor asociate cu artrita.
2. Turmericul ( curcuma ) este unul dintre cele mai puternice antiinflamatoare naturale. Este un condiment din Asia, ce conține un ingredient activ denumit curcumina cu proprietăți antiinflamatorii, recunoscut pentru ameliorarea durerilor cronice.

Citește continuarea pe ANTENA SATELOR

×