Vinovăţia şi echilibrul sufletesc

ANALIZĂ ● CÎT DE MULT TE IUBEŞTI?
Sentimentele de culpabilitate ne pot măcina sufletul. Cînd credem că merităm pedeapsa şi critica celor din jur sau cînd ne iubim prea puţin pe noi înşine, ne facem rău inconştient. Dacă mai avem şi percepţia că nici ceilalţi nu ne pot iubi (căci am greşit), ne comportăm ca atare faţă de ei, preluînd rolul de victimă.

ANALIZĂ ● CÎT DE MULT TE IUBEŞTI?
Sentimentele de culpabilitate ne pot măcina sufletul. Cînd credem că merităm pedeapsa şi critica celor din jur sau cînd ne iubim prea puţin pe noi înşine, ne facem rău inconştient. Dacă mai avem şi percepţia că nici ceilalţi nu ne pot iubi (căci am greşit), ne comportăm ca atare faţă de ei, preluînd rolul de victimă.

Acest lucru se întîmplă mai ales în cazul persoanelor care în copilărie au fost criticate des de părinţi şi li s-a indus un sentiment de vinovăţie acut.

EMOŢII. Tiparul “vinovatului fără vină” se poate manifesta astfel de-a lungul vieţii în toate situaţiile-limită. De obicei, aceste persoane au învăţat să facă compromisuri în defavoarea lor, să îşi ignore nevoile proprii şi să aibă un comportament de victimă în relaţia cu ceilalţi. Deşi ele cred că alţii sînt de vină pentru felul agresiv, brutal sau cel puţin greşit în care se comportă faţă de ele, nu îşi dau seama că miracolul schimbării trebuie să se petreacă mai întîi în interiorul lor, şi nu în exterior. Orice persoană care se crede vinovată din anumite motive va încerca să îşi demonstreze mereu inconştient, în fiecare zi, că realitatea îi confirmă sentimentele şi credinţele interioare, aşteptînd parcă de la ceilalţi să fie percepută ca atare; mai mult, se va autovictimiza predînd mereu puterea în mîinile celorlalţi. Copilul care se teme că părinţii îl vor pedepsi pentru orice greşeală, soţia care şi-a înşelat partenerul şi crede că merită să sufere pentru aceasta, angajatul care nu se respectă într-atît de mult, încît să se vadă perceput pozitiv de şeful său etc. sînt toate aspecte ale acestui sentiment negativ.

PERCEPŢII. Din cauza percepţiilor preluate şi a convingerilor proprii, oamenii pot crede uneori, inconştient, că a te simţi vinovat ar putea fi un act merituos, pozitiv chiar. Acest lucru este însă greşit, deoarece vinovăţia este unul dintre acele sentimente negative autodistructive care pot conduce la evenimente nefericite în viaţă, atrăgîndu-le ca un magnet.

Acest tip de emoţie dezechilibrează structura energetică a organismului şi afectează ca într-un joc de domino judecata, celelalte emoţii şi reacţia organismului la stres. Modul în care persoana se percepe pe sine se deformează astfel din ce în ce mai mult şi pe fundalul lipsei de autopreţuire pot apare boli grave, probleme relaţionale etc.

Nu cel care victimizează este însă necesar a fi acuzat, dar nici victima în sine; nu este vorba aici despre a arăta cu degetul pe cineva şi de a culpabiliza şi mai mult o persoană care are această apăsătoare emoţie oricum în suflet, ci de a învăţa lecţia responsabilităţii faţă de sine, de a prelua puterea în propriile mîini, de a şti că găseşti forţa de a depăşi toate obstacolele înăuntru şi nu în afara ta şi de a decide să ai de azi înainte alte sentimente, pozitive şi benefice pentru tine, ca viaţa ta să capete un alt sens.

Modul în care percepem noi lumea ne aparţine numai nouă şi nu depinde de ceilalţi. Cînd învăţăm lecţia responsabilităţii faţă de noi înşine, cînd înţelegem că am făcut la momentul respectiv în viaţă cea mai bună alegere pe care am fi putut-o face, aşa cum eram construiţi emoţional atunci, cînd realizăm că acolo unde există teamă şi vinovăţie nu există iubire şi încredere, care sînt esenţa vieţii, că vinovăţia înseamnă separarea de sine şi este opusul iubirii sinelui, atunci începem să ne acceptăm cu adevărat, dinăuntru. Căci noi sîntem mereu tentaţi să căutăm acceptarea şi iertarea mai întîi în exterior. Or, indiferent de cît de mult ne-ar ierta ceilalţi, dacă noi nu ne putem vindeca de rănile sufleteşti şi nu ne putem vedea cu alţi ochi, aşa ne vom simţi pentru totdeauna, vinovaţi ca în prima zi, oricît s-ar strădui ceilalţi să ne asigure de iertarea lor.

Vom şti că ne-am iertat pe deplin atunci cînd, privind în urmă la amintirea respectivă, nu ne va mai durea şi nu vom mai simţi nici o emoţie sfîşietoare în suflet.

Fiecare emoţie care nu este pozitivă face, de altfel, rău; vinovăţia, ura, furia, mînia, teama, toate sînt sentimente negative care se situează în opoziţie faţă de autopreţuire, compasiune, iubire, acceptare, apreciere şi încredere. A menţine aceste sentimente negative în suflet prea mult timp poate dăuna trupului, care percepe totul ca o oglindă fidelă a ceea ce sîntem.

Iubire

De fapt, atunci cînd sentimentul de iubire deplină şi necondiţionată pentru sine lipseşte sau este foarte puţin prezent, întreaga alcătuire energetică, emoţională, mentală şi fizică este afectată; vindecarea naturală interioară, dar şi a relaţiilor cu ceilalţi are loc doar pe fundalul iubirii de sine; abia atunci cînd ne putem privi în oglindă cu dragoste îi vom accepta şi pe cei despre care credeam că ne victimizează ca pe nişte învăţători spirituali necesari pentru a ne învăţa lecţia autopreţuirii necondiţionate.

În fiecare zi alegem dacă să ne iubim sau nu, dacă să acceptăm viata aşa cum e sau nu, dacă să o luăm pe o cale sau pe alta. A alege totul pentru binele tău înseamnă în final că te-ai iertat complet şi că în adîncul inimii crezi acum că meriţi toată iubirea ta, preţuind fiecare clipă pe care o trăieşti azi, din plin.

Eliberează-te de tiparul vinovăţiei. Ai dreptul să te priveşti cu dragoste indiferent ce crezi că ai greşit. Greşeala înseamnă evoluţie, căci nu ai cum să înveţi decît încercînd să rezolvi problemele vieţii cît de bine poţi. Ştiind doar că în fiecare clipă ai făcut tot ceea ce puteai. Uită-te la tine prin ochii iubirii divine, căci meriţi să te preţuieşti aşa cum Dumnezeu care te-a creat o face în fiecare clipă, din dragoste pentru tine.