Doi spanioli în expediţie cu un balon cu aer cald - ajutaţi de poliţiştii de frontieră, după o aterizare forţată în Caraş
Radu Stroe: ”Acea erată reprezintă un fals. Băsescu Traian a reuşit aruncarea în derizoriu până şi a Curţii Constituţionale”
Florin Georgescu: Rectificarea bugetară a fost agreată cu FMI şi prevede majorarea salariilor bugetarilor în decembrie
Borza:Hidroelectrica mai poate vinde la profit zero doar pentru consumatorii casnici şi instituţiile publice
Bugetul INS, suplimentat cu 11,2 milioane lei pentru plata personalului implicat în Recensământul din 2011
Acţiune a Poliţiei pentru combaterea evaziunii fiscale, contrabandei cu ţigări, încălcării drepturilor de autor
„Documentar de format mare: România” – secțiune-retrospectivă la Festivalul Internațional de Film Watch Docs
DIN 22 NOIEMBRIE EXPOZIȚIA „NINA CASSIAN – 100 DE ANI, 100 DE CHIPURI” SE DESCHIDE LA ARCUB – HANUL GABROVENI
„Gladiator II” al lui Ridley Scott, sub lupa istoricilor: Ficțiune spectaculoasă sau adevăr denaturat?
1000 de zile de război în Ucraina - tragedie umană, schimbare geopolitică și un viitor incertCiprian Demeter
În ciuda a 8% din PIB deficit bugetar, economia nu crește pentru că are structura nereformatăIonuț Bălan