Zegrean, avocat din oficiu pentru Băsescu. Şeful CCR se antepronunţă şi spune că preşedintele are dreptul la opinie şi la tricoul cu sigla PMP
În sfârşit, i s-a arătat candidatul la prezidenţiale! Traian Băsescu ar vota-o pe Elena Udrea pentru Cotroceni
Demers pentru sancţionarea lui Băsescu. Mihai Gâdea, Adrian Ursu şi Mircea Badea de la Antena 3 se adresează CCR şi Parlamentului
Ponta: Peste 51% şanse să se refacă USL. Liberalii se pregătesc să denunţe Uniunea la Tribunalul Bucureşti
Chefuri în Parlament. Conducerii forului legislativ i s-a cerut dezlegare la organizarea de nunţi şi botezuri în Casa Poporului
Daniel Morar, preşedintele ochit de Băsescu. Fostul şef al DNA se încadrează în tiparul prezidenţial pentru a se instala la Cotroceni
L-a ajuns mila pe Traian Băsescu. Şeful statului a graţiat-o pe avocata Mărăcine pentru că soţul o abandonase cu 6 copii
Şeful ANI trece la ameninţări. Horia Georgescu vrea reinterpretarea legii ANI de către instanţa supremă
Cartel ALFA, despre ordonanța trenuleț: Decidenţii nu au înţeles mesajul cetăţenilor la alegeri. Austeritatea este o politică riscantă
Zodia Capricorn: Ambiție fără limite, disciplină de fier și înțelepciune. Iată calitățile, defectele și secretele ascunse ale nativului
Crivățul rusesc lovește Chișinăul la priză: deficit estimat de 600 MW. Moldova, amenințată de o „noapte polară”Dan Constantin