Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Platforma ROCA SA intenționează să achiziționeze o participație de 30% la Bico Industries SRL.
Platforma ROCA este o societate de tip holding, care oferă servicii pentru revitalizarea business-ului și antreprenoriatului românesc, pentru crearea de branduri noi și recondiționarea de branduri aflate în dificultate, prin investiții în societăți aflate în dificultate și asigurarea unui management specializat.
Bico este o companie cu capital românesc care produce și comercializează produse auxiliare necesare construcțiilor (țesături apretate din fir de fibră de sticlă pentru armarea tencuielilor, plase nețesute de fibră de sticlă pentru hidroizolații, colțare din PVC și aluminiu cu plasă). Bico este controlată de domnul Mihai Bîrliba, care deține 99,66% din capitalul social.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
(sursa: Mediafax)