x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Meleşcanu, la raport

Meleşcanu, la raport

de Dan Constantin    |    11 Sep 2007   •   00:00
Meleşcanu, la raport
Sursa foto: KARINA KNAPEK/

Comisiile de Apărare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor il audiază măine pe ministrul Teodor Meleşcanu in legătură cu achiziţiile de avioane al căror buget preliminat depăşeşte substanţial 3 miliarde de euro.

Convocarea ministrului Apărării la Parlament nu este o operaţiune de simplă curtoazie. Ea este conformă cu drepturile Parlamentului de a se informa prin mecanisme democratice asupra unor chestiuni sensibile, de mare interes şi asupra cărora cetăţenii au dreptul de control prin reprezentanţii lor aleşi.


LICITAŢIE CONTESTATĂ. Opinia publică a urmărit cu mare interes prima achiziţie publică făcută de Ministerul Apărării pentru tehnică aeronautică - programul de dotare cu avioanele scurt-mediu curier. De aproape un an de zile, această licitaţie, care trebuia să desemneze firma căştigătoare pentru cele 7 avioane de transport, a fost subiectul unor contestaţii şi procese la capătul cărora nu este foarte clar cine a căştigat. Şi mai ales de ce. Jurnalul Naţional a urmărit constant acest scandal juridic pornit din jocul de interese economice şi politice in desemnarea ofertei căştigătoare. Potrivit firmei EADS Casa, oferta ei a fost respinsă, deşi corespundea caietului de sarcini şi, să reţinem, este mai ieftină cu circa 47 de milioane de euro decăt propunerea firmei Alenia. Prin această diferenţă substanţială de costuri se incalcă principiul de bază al licitaţiei asumat de Ministerul Apărării - cel mai redus cost.


CONTROALE.
Derularea licitaţiei şi respectarea procedurilor au fost controlate şi de Direcţia antifraudă din Ministerul Apărării. Raportul preliminar nu a fost dat publicităţii, cu toate că la declanşarea acestei acţiuni, fostul ministru Sorin Frunzăverde promisese acest lucru. Că e ceva putred in toată afacerea rezultă şi din "mişcările de cadre" din interiorul instituţiei militare: toţi ofiţerii care s-au aflat pe traseul licitaţiei cu căntec, inclusiv şeful Departamentului Inzestrare şi comandantul Forţelor Aeriene, fie au plecat din armată, fie sunt in poziţii inferioare.


Italienii de la Alenia anunţă deja că pot livra primul avion din seria de 7 controversate Spartan, dănd să se inţeleagă că au inceput negocierile finale cu Ministerul Apărării, după cum informează ROMPRES. Informaţia nu este insă confirmată şi de Ministerul Apărării. De altfel, un oficial Alenia "livrase" in urmă cu căteva săptămăni o informaţie stănjenitoare pentru Ministerul Apărării, invocănd comenzi deja făcute la Spartan, deşi nu există un contract.
  Â

Manevre pentru avionul multirol

Un alt subiect fierbinte pe care trebuie să-l lămurească ministrul Teodor Meleşcanu la audierea de astăzi este dotarea Forţelor Aeriene cu avionul multirol, o achiziţie de căteva miliarde de euro.
Startul greşit de la avionul scurt-mediu curier stărneşte deja ingrijorare in mediile politice şi economice din Romănia şi din ţările partenere NATO. Circulă deja informaţii subterane legate de manevrele unui grup bine constituit de ofiţeri şi vănzători de armament care şi-au "testat" priceperea in manevrarea fondurilor publice in interes propriu. Comi-sia de Apărare a Senatului, condusă de Cristian Diaconescu, s-ar afla in posesia unor informaţii de natură să deschidă această cutie a Pandorei. Audierea dlui Meleşcanu poate fi doar inceputul unei anchete temeinice, o premieră in democraţia noastră parlamentară.

×
Subiecte în articol: economic apărării ministerul apărării