Proiectul legislativ pentru restructurarea sistemului energetic şi constituirea celor două companii integrate de stat va fi finalizat până la finele lunii septembrie şi va fi înaintat pentru discuţii în Guvern de la 1 octombrie, a declarat Adriean Videanu, ministrul Economiei la un seminar economic. El a mai completat că cele două societăţi vor fi gata până la 1 ianuarie pentru a putea prinde noul an fiscal în viitoarea componenţă.
Companiile vor avea o componenţă diferită faţă de ceea ce se anunţase până acum. Dan Gheorghiu, preşedintle Institutului de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE) a anunţat noua variantă. Prima companie va cuprinde cele trei complexuri energetice din Oltenia, Turceni, Craiova şi Rovinari, Societatea Naţioală a Lignitului Oltenia (SNLO), Nuclearelectrica şi trei sucursale hidro, Vâlcea, Sibiu şi Slatina. De asemenea, va deţine jumătate din Electrica. Iniţial trebuiau preluate doar reactoarele 1 şi 2 de la Cernavodă, deposedând Nuclearelectrica de cel mai valoros patrimoniu al ei. De asemenea, sucursala hidro Sibiu a fost adăugată.
Cea de-a doua companie va deţine restul de Hidroelectrica, Compania Naţională a Huilei (CNH), Electrocentrale Bucureşti, Electrocentrale Deva şi termocentrala Paroşeni. Totodată, din aceasta va face parte şi termocentrala Iernut, pe care Romgaz o va prelua de la Termoelectrica în contul unor datorii.
Videanu a adăugat că pentru elaborarea politii investiţionale a celor două societăţi va fi selectat prin licitaţie un consultant, în prima parte a anului viitor. De asemenea, managementul celor două companii va fi privatizat.
Fondul Proprietatea (FP) va păstra acţiunile pe care le deţine la companiile care urmează să fie incluse în cele două societăţi naţionale, a mai declarat, ministrul Economiei
"Fondul Proprietatea va deţine până la ultima acţiune la cele două societăţi, pro rata la ce deţine acum", a spus Videanu, răspunzând unei întrebări.
Potrivit unui proiect de act normativ obţinut de Jurnalul Naţional, statul urma să preia toate acţiunile FP la companiile care vor intra în componenţa celor două companii şi va primi la schimb alte titluri în compensare, în urma unei hotărâri de Guvern.
Videanu a mai precizat că va acorda un ajutor de stat eligibil celor două companii ca să realizeze investiţii, cu banii proveniţi din vânzarea de certificate de emisii de bioxid de carbon, care ar putea asigura fonduri de 1,5-1,8 miliarde euro.