x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Salariile demnitarilor au fost MAJORATE în plină criză economică

Salariile demnitarilor au fost MAJORATE în plină criză economică

08 Iun 2022   •   11:03
Salariile demnitarilor au fost MAJORATE în plină criză economică

Salariile au fost majorate printr-o notă explicativă pentru parlamentari, primari, prefecți, miniștrii și președintele țării. Măsura vine în plină criză economică, care se estimează că va dura până în anul 2026.

Parlamentarii au decis fără dezbatere, doar printr-o notă explicativă care corectează o eroare materială, creșterea veniturilor lunare pentru toți demnitarii. Majorările se vor situa între 880 și 1.400 de lei. 

Măsura a fost luată după, ce anterior, aleșii au anunțat că nu vor crește salariile pentru că sunt deja mari. Același anunț l-au făcut și două dintre partidele din coaliția guvernamentală, PSD și PN; spunând că vor face economii și că demnitarii nu vor primi mai mulți bani.

Mai mult, decizia vine în contextul în care România a contractat deja împrumuturi la cele mai mari dobânzi din Europa pentru a susține cheltuielile cu pensiile și salariile.

Totodată, salariile primarilor vor crește până la 23.000 lei brut/lună începând din iulie 2022, în baza unui proiect de lege care va fi votat în Camera Deputaților, în cursul acestei săptămâni

 

×
Subiecte în articol: salarii demnitari