x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Irinel Popescu

Astăzi e ziua ta: Irinel Popescu

20 Apr 2011   •   18:16
Astăzi e ziua ta: Irinel Popescu
Sursa foto: /Jurnalul Naţional
161947-200803141726107.jpgŞeful Clinicii de Chirurgie şi Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni, "vârful" transplantului hepatic de la noi din ţară, profesor universitar doctor Irinel Popescu împlineşte mâine 58 de ani. La mulţi ani!

Sper să apucăm să trăim iarăşi vremuri normale
"Deşi cu mult mai greu (tocmai de aceea poate chiar mai interesant!) cred că se poate construi şi în vremuri grele. Penicilina, de exemplu, a fost introdusă în practica medicală în 1940, când Londra era sub bombe. Deci, consider că trebuie să depăşim vicisitudinile vremurilor şi să nu pierdem şansa de a construi, atât cât se poate! De asemenea, în ceea ce mă priveşte, şi tot ca un semn de normalitate în vremuri anormale, conti­nuu să joc tenis, să-mi vizitez mama, să ies cu prietenii în oraş de câte ori am ocazia şi să petrec concedii frumoase.

Destinul oricărui om este unic şi irepetabil, aşa încât restul rămân doar exerciţii de imaginaţie. Cred că nu vă aşteptaţi să spun că aş fi avut o soartă mai bună dacă nu m-aş fi născut român, mai ales că peste tot în lume există astăzi probleme, iar în ceea ce priveşte relaţiile din interiorul lumii medicale, expresia «invidia medicorum pessima» nu e de sorginte românească. Ţările străine sunt foarte frumoase când le vizitezi, dar desti­nul unui om e, până la urmă, la el acasă. Dacă aş putea, aş elimina proverbul cu «capra vecinului» şi l-aş promova cât se poate pe cel cu «câinele care moare de drum lung (poate în acest fel, unii vor renunţa să mai poarte grija altora)». În plus, ar mai fi necesare şi ceva antrenamente ca să nu ne mai dăm cu stângul în dreptul.

Nu cred că există drumuri uşoare în viaţă. A spus-o şi Coşbuc, în felul lui mai simplu (O luptă-i viaţa, deci te luptă...), a spus-o şi Nichita ceva mai rafinat (Uşor nu e nici cântecul, nimic nu e uşor pe pământ...), au spus-o şi alţii. Sigur că medicina nu se mai bucură nici de respectul şi nici atracţia pe care o avea altădată pentru un tânăr ce urmează să-şi aleagă cariera. Mă uit însă în jur şi văd, încă o dată, că, indiferent ce ai alege, totul este la fel de greu şi supus imprevi­zibilului. Nu regret nimic din ceea ce am făcut, mai ales că pe cele mai multe le-am făcut «in my way» şi, dacă ar fi să iau totul de la început, probabil că aş face la fel.

Aşa cum merg lucrurile în sistemul sanitar, cred că singurul viitor logic ar fi acela al unui sistem privat, în care guvernul să intervină cât mai puţin. Din păcate, chiar dacă unele măsuri sunt pline de bune intenţii, efectul lor în practică vine parcă să întărească afirmaţia lui Ronald Reagan după care cel mai periculos lucru este când vine cineva care spune «sunt de la guvern şi am venit să ajut». Marele handicap al unui sistem privat îl constituie însă salariile prea mici ale majorităţii populaţiei. Astfel încât, deocamdată trebuie să ne mulţumim cu sistemul public pe care îl avem şi să încercăm să îl îmbu­nătăţim.

Cred că cele mai importante lucruri în viaţă sunt să faci bine şi să construieşti ceva, cât de mic, dar care va rămâne. În cazul meu aceste lucruri se numesc transplant hepa­tic, chirurgie robotică, cercetare translaţională, dar şi o familie feri­ci­tă şi mulţi prieteni (din toată lu­mea!) împreună cu care mă simt foarte bine. Ele pot fi însă, la fel de bine, o casă, un pom, o floare sau o fântână. Un pilot ne poate vorbi despre sublimul zborului şi despre albastrul înăl­ţi­milor, un arheolog despre misterele istoriei ascunse în adâncul pământului, un sportiv despre lupta cu centimetrii sau cu secundele. Frumuseţea vieţii ţine şi de modul în care o pri­vim; frumosul există în absolut orice, el trebuie numai descoperit!

Ceea ce mă sperie cu adevărat în prezent este că parcă şi Pământul a luat-o razna (ca atare, ceea ce se întâmplă cu oamenii n-ar trebui să ne mire!). Şi, din păcate, dacă de la oameni mai avem o speranţă că se pot schimba, faptul că faţă de cutremure, tsunami, nori radioactivi etc., nu avem nimic de făcut, cred că trebuie să ne întoarcă, mai mult decât oricând, cu faţa la Dumnezeu! Pentru că, parafrazându-l pe Malraux, un destin omenesc sau e religios, sau nu e deloc.
Poate lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult e să apucăm să trăim iarăşi vremuri normale în România!".

×