x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură A ÎNCEPUT FITS!!!

A ÎNCEPUT FITS!!!

de Magdalena Popa Buluc    |    28 Iun 2022   •   14:29
A ÎNCEPUT FITS!!!

„Am început acest festival acum 29 de ani, cu doar trei țări și opt spectacole. Era martie, era zăpadă pe străzi. De-a lungul timpului, am făcut deschiderea festivalului în multe locuri - în Piața Mare, cu zeci de mii de oameni prezenți; în universități, în biserici, dar, până acum, niciodată într-o clădire de business a unei companii IT celebre în lume, parteneră de inovație a FITS”.

Cu această premieră a debutat deschiderea Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu în acest an, într-o scurtă intervenție a domnului Constantin Chiriac, Președinte FITS și Director General TNRS.

Evenimentul a avut loc la sediul NTT Data din Sibiu, odată cu inaugurarea oficială a acestuia, în prezența unor oaspeți foarte importanți, care au rostit discursuri:

E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România

E.S. Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Germania

Domnul Lucian Romașcanu, Ministrul Culturii

Domnul Daniel Metz, fondatorul NTT Data, România

Domnul Kaz Nishihata, Representative Director and Senior Executive Vice President NTT Data

Din partea Primăriei Municipiului Sibiu – principalul finanțator al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a fost prezentă Doamna Viceprimar Corina Bokor.

 

Centrul NTT DATA din Sibiu, inaugurat în cadrul ceremoniei de deschidere a Festivalului Internațional de Teatru

NTT DATA Romania a inaugurat, vineri, 24 iunie, noul sediu din Sibiu, într-o atmosferă artistică, prin care își îmbrățișează moștenirea japoneză. Evenimentul a avut loc odată cu deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), în cadrul căruia compania niponă este partener de inovație.

Deschiderea FITS a adus împreună arta și inovația

Evenimentul a reprezentat o ocazie excelentă de a întâmpina parteneri de afaceri și din comunitate cu care compania NTT DATA Romania, un actor important pe piața de servicii IT, împărtășește aceleași valori. Printre invitați s-au aflat Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Dl. Hiroshi Ueda, Ministrul Culturii Lucian Romașcanu, alături de distinși reprezentanți ai autorităților române și ai comunității culturale, precum și membri ai top managementului NTT DATA.

Programul a inclus o reprezentație remarcabilă a Yamamoto Noh Theatre din Osaka, un spectacol ce reînvie una dintre cele mai vechi forme de teatru tradițional japonez, inclusă în patrimoniul UNESCO. Teatrul Noh a luat naștere în urmă cu aproximativ 700 de ani și rămâne cea mai veche formă de teatru cu măști care a supraviețuit în lume, jucând un rol esențial în formarea identității culturale a Japoniei.

Invitații au fost întâmpinați de Maria Metz, CEO NTT DATA Romania, Kazuhiro Nishihata, Senior Executive Vice President NTT DATA și Constantin Chiriac, președintele FITS și directorul Teatrului Național ”Radu Stanca” Sibiu, care i-au introdus în atmosfera ce a împletit inovația și tehnologia cu arta și cultura japoneză. După ceremonia de deschidere a festivalului, invitații au vizitat noul sediu NTT DATA Romania și apoi au participat la spectacole în aer liber organizate de FITS în Piața Mare din Sibiu.

”Foarte rar o realizare relevantă este rezultatul unei acțiuni individuale. De cele mai multe ori este rezultatul unei munci de echipă iar amploarea rezultatului rezidă în felul în care aceasta înțelege să colaboreze și în calitatea interacțiunii cu mediul extern: parteneri, clienți, autorități. Cu cât înțelegem mai repede că fiecare acțiune a noastră la nivel individual are un impact mai mult sau mai puțin vizibil asupra tuturor celor din jur și mediului înconjurător cu atât vom reuși mai bine să atragem oameni și experiențe care ne ajută să evoluăm către o societate sustenabilă. Evenimentul de astăzi demonstrează acest lucru: inaugurarea noului sediu este un proiect de reconversie urbană important care a dus la transformarea acestei zone a Sibiului și FITS a pus Sibiul pe harta celor mai mari evenimente culturale ale lumii. Nu întâmplător suntem astăzi parteneri în cadrul acestui eveniment cu dublă semnificație. Dincolo de puternica legatură pe care fiecare dintre noi o are cu Japonia, ne leagă dorința firească de a oferi ceva comunității din care facem parte.” a declarat Maria Metz, CEO al NTT DATA Romania.

Into the future – un concept de amenajare destinat angajaților NTT DATA, dar și viitorilor profesioniști din industria IT

Noul birou al NTT DATA Romania, NTT DATA Center Sibiu, aflat în zona Trei Stejari, reprezintă o continuare a misiunii companiei de a aduce inovație și de a contribui activ, printr-o abordare vizionară, la crearea viitorului. Filiala NTT DATA  din Sibiu, înființată în 2006, reprezintă prima mare sucursală a companiei NTT DATA Romania, cu sediul central la Cluj-Napoca.

Cu o investiţie comună cu dezvoltatorul imobiliar de peste 11 milioane de euro, spațiul ocupat de compania cu sediul central în Japonia are o suprafață de aproximativ 8.000 mp, repartizaţi pe 9 niveluri și dispune de un număr impresionant de 325 de locuri de parcare.

Clădirea a fost concepută ca un spaţiu multifuncţional şi gândită pentru interacţiunile sociale. Au fost amenajate un amfiteatru și 3 săli de curs, destinate în special sprijinirii mediului academic, studenți și elevi, care pot participa la cursuri și traininguri de specialitate. Noul sediu oferă și o sală de fitness dedicată atât angajaților, cât și persoanelor din exteriorul companiei, cafenea şi zonă de luat masa, unde angajații își pot petrece pauza de prânz sau pot să se bucure de pe terasă de priveliștea spre Munții Făgăraș. Este un spațiu complex, confortabil şi modern, gândit și creat de biroul de design Morphoza pentru angajații care aleg să utilizeze spaţiile de birouri atunci când doresc, prin conceptul de shared-desk.

Noul sediu NTT DATA Romania din Sibiu păstrează conceptul de amenajare ”Into the Future” care se regăsește în întreaga rețea națională de birouri a NTT DATA Romania – concept adaptat, de această dată, echipei din Sibiu, personalității, nevoilor și așteptărilor specifice ale acesteia.

100.000 de spectatori în prima zi de FITS 2022!

 Prima zi a acestei ediții a Festivalului Internațional De Teatru de la Sibiu a readus ritmuri magice pe străzi, cuvinte inspirate și revărsare de talent în spațiile din interior!

Conferințe, spectacole, concerte, expoziții, dar, mai presus de toate, revederi, aplauze și emoție au însuflețit ieri, la Sibiu, peste o sută de mii de spectatori!

Expozițiile din cadrul Platformei de Arte Vizuale (PAV) – program special inclus în cadrul FITS - își așteaptă, de asemenea, vizitatorii, începând de ieri, cu o nouă ediție a Ziarului Orizontal – de citit pe îndelete pe Zidul Exterior TNRS.

Copiii au avut și ei momente dedicate ieri la FITS. Compania spaniolă Toc de Fusta a pregătit pentru ei în Piața Mică o instalație cu 21 de spații pe care cei mici (și cei mari!) le-au putut explora în voie. Spectacolul „Naufragiați pe insula copilăriei” are loc de două ori pe zi până pe 27 iunie, inclusiv, în Piața Mică, și pe 2 și 3 iulie la Cisnădioara. Accesul este gratuit.

Un alt eveniment petrecut la FITS a fost lansarea volumului "Revoluții - antologie de teatru contemporan polonez”.

Un moment inedit a fost marcat de propunerea britanicilor de la NOCTURN & Spin Arts.

Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural, cea mai importantă manifestare de gen din Europa, propune publicului spectacolele de referință ale școlilor de teatru din întreaga lume. În prima zi de FITS 2022, parte din acest proiect, publicul a putut viziona spectacolul „O mie de îngeri”.

Oaspeții FITS au putut vedea unele dintre cele mai așteptate spectacole ale festivalului: Domnul Ibrahim și florile din Coran, o producție Éric-Emmanuel Schmitt  & Théâtre Rive Gauche, Femeia mării, de la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, regia: Andriy Zholdak, Nevoia de adevăr, de la Théâtre Vidy-Lausanne, Scaunele - Théâtre national du Luxembourg, 3Surori - TR Warszawa, National Stary Theatre in Cracow, dar și Regele moare, de la Theater in der Josefstadt, regizat de Claus Peymann, care primește, în acest an, și o stea pe Aleea Celebrităților.

Ziua de teatru în săli s-a încheiat cu Iubire/Amore, spectacolul lui Pippo Delbono, îndelung aplaudat la Centrul Cultural „Ion Besoiu”.

Piața Mare a fost neîncăpătoare pentru publicul care a venit să vadă compania franceză CirkVOST, dar și la concertul columbienilor de la Puerto Candelaria – eveniment transmis live pe TikTok care s-a bucurat, online, de o audiență de aproape zece mii de persoane.

Prima zi de FITS 2022 s-a încheiat cu un fantastic spectacol cu drone și lasere realizat de EVSKY & KLS Lasers (România), pe muzica inegalabilului George Enescu. Zeci de mii de oameni au aplaudat la scenă deschisă, din strada Corneliu Coposu, care a fost închisă circulației mașinilor pentru acest moment, dar și din Piața Mare sau online, unde show-ul #findBeauty a fost transmis live.

A doua zi de FITS: Piața Mare a fost plină din nou!

A doua zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a readus emoții și talent în cele 80 de spații pe care organizatorii le propun iubitorilor artelor spectacolului.

Expozițiile din Platforma de Arte Vizuale s-au bucurat de admirația celor care  le-au trecut pragul, iar conferințele FITS au avut oaspeți de seamă.

Programată (zilnic) la ora 10, conferința de presă a deschis seria dialogurilor de ieri. Primul invitat, E.S. Arthur Mattli, Ambasorul Elveției în România, a discutat despre puterea teatrului și diversitate culturală și despre cum acestea ar trebui să fie subiecte predate în școli, dar și despre viitoarea Capitală Culturală Europeană din 2023 – Timișoara – și despre ediția a XXX-a a FITS care are loc tot anul viitor.

I s-a alăturat actorul francez Mounir Margoum, pe care publicul l-a putut vedea în spectacolul „Nevoia de adevăr”, prezentat de Théâtre Vidy-Lausanne. Acesta a vorbit despre viața sa și despre drumul către scenă ca actor profesionist.

Cel de-al treilea invitat al conferinței de presă de ieri a fost actorul, regizorul și scriitorul Pippo Delbono și poate cel mai important lucru pe care l-am aflat de la acest creator este: „Nu îmi pun mintea în spectacol, ci inima”

Cât despre spectacolul „Iubire”, cel cu care ne-a delectat, la FITS, în primele două zile, Pippo Delbono ne-a spus: ”Ieri am văzut multe persoane plângând la spectacolul meu. Nu plâng la povestea mea. Plâng la povestea lor de iubire”.

La conferința specială „George Banu în dialog cu Claus Peymann, Emil Hurezeanu și Ioan Holender” (Filarmonica de Stat, ora 14), Claus Peymann, cel care primește și o stea pe Aleea Celebrităților, ne-a spus că „teatrul nu trebuie să fie un loc al izolării. Dimpotrivă, teatrul intervine, ia cuvântul. Mereu am vrut să transform arta și teatrul în ceva plăcut tuturor, la care să apeleze oricine, un loc deschis. Acest lucru a stat la baza activității mele”.

Și Therme Forum a avut un prim eveniment ieri, din cele cinci programate, în cadrul FITS: „Teatru și arhitectură - Construind orașe: Parteneriatul public-privat” la care au participat John Alschuler în dialog cu Robert Hanea, Constantin Chiriac, Mah Bow Tan și Tateo Nakajima.

Evenimentele următoare din cadrul Therme Forum:

Durabilitatea mediului înconjurător, pe scenă și în afara ei (eveniment online, 28 iunie, ora 15)

Oameni, locuri și reziliență: rolul identității (eveniment online, 30 iunie, ora 15)

Valorificarea puterii artelor (eveniment online, 3 iunie, ora 13)

Spectacolele de teatru programate s-au bucurat de aprecierea publicului, iar Piața Mare a fost neîncăpătoare seara, la CirkVOST și la concertul Holograf.

Fotografii și mapa de presă a evenimentului NTT DATA AICI.

 

 

×