x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Adrian Sărmăşan, prinţul vânător

Adrian Sărmăşan, prinţul vânător

de Loreta Popa    |    10 Dec 2010   •   13:46
Adrian Sărmăşan, prinţul vânător

141882-p1110550.jpgTot drumul spre Turda, acolo unde Adrian Sărmăşan îşi are „cuibul de vulturi” sau castelul, am ascultat discul său. Fiecare piesă se trăieşte, se respiră şi se rumegă într-un mod aparte. Versurile lui îndeamnă la tăcere, la meditaţie. De altfel, faptul că nu-l auzisem până acum nu-mi dădea pace.

Adrian Sărmăşan face parte dintre oamenii cărora le pasă de ceea ce se întâmplă în viaţa lor, în casa lor, familia lor, oraşul lor, dar mai ales în ţara lor. Face parte din acea categorie de patrioţi, din ce în ce mai puţini astăzi, din nefericire. În discuţiile cu el, România este tot timpul prezentă, la fel cum este în versurile lui, în cântecele lui. Volumul de versuri pare desprins din altă lume, iar grafica tot lui îi aparţine. Poeziile sale încep discret, abia şoptit, urmând un traseu parcă dinainte stabilit şi sfârşeşti prin a te trezi subjugat de cuvinte, de rime, de înţelesuri adânci.

El aşterne din gândurile lui, în fapt informaţii preţioase bune de pus pe rănile sufletului, şi te determină pe tine, cititor, să te scuturi de praf şi să te speli pe picioare ca şi cum atunci te-ai fi întors de pe front, acolo unde IUBIREA a câştigat bătălia, la fel cum a făcut-o dintotdeauna pentru totdeauna. „Răzbunarea şi orgoliul nu-şi au rostul în această lume care este plină de nevoi tot mai mari”, spune Adrian Sărmăşan, vorbind despre muzica folk.

„Avem nevoi marcante de la o zi la alta, iar determinant este rolul pe care îl avem în viaţa noastră şi în lumea în care trăim. Suntem obligaţi să ducem o luptă continuă. Viaţa este un concurs cu noi înşine, nu un concurs între noi. Nu contează dacă unul este privilegiat din punct de vedere financiar sau celălalt nu, nu contează nimic. Pe scenă, artiştii sunt egali ca şi emoţie, dacă vreţi. Ei trebuie să transmită, pentru că un artist moare dacă nu mai transmite, nu contează cât de talentat este. Nu contează cât de bine este pus la punct cu tehnica, dacă vreţi la chitară, mă refer în speţă la noi, la folkişti. Dacă pu­blicul te simte, te ridică şi cu siguranţă vei vibra şi va fi totul de poveste. Atunci când publicul nu simte, trebuie să intervii tu, pentru că de tine depinde să faci publicul să vibreze o dată cu tine. Or, asta înseamnă să transmiţi.

Scriu de mic versuri, abia de curând am editat un volum, dar mai am material pentru încă vreo două. Sunt angrenat în foarte multe activităţi de alt gen şi nu ştiu când să găsesc timpul necesar pentru a le edita. Din acest motiv nu am putut să-mi întregesc personalitatea artistică. Sunt pe drumul bun acum, am reînceput din 2007 să urc pe scenă, a fost un an greu, chiar până în 2008 am avut emoţii de-a dreptul copilăreşti. S-a văzut foarte tare perioada în care am lipsit de pe scenă. Erau totuşi 24 de ani de când nu mai cântasem. M-au ajutat mult familia şi vreo doi-trei prieteni....

Cu câţiva dintre aceştia m-am revăzut la Folk You!, iar din 2007 sunt acolo în fiecare vară... Pentru mine, acest festival reprezintă un castel de speranţe făcut pe o vamă de mare, nebun de frumoasă, cu lună şi valuri neobosite ce veghează ca lumina din sufletele noastre să se împartă tuturor.

Muzica folk a revenit, chiar dacă ea vine în mai multe variante, folk jazz alternativ, nici eu nu cânt un folk curat, ci cu tentă country, dar contează modul de a te exprima. Cred că la muzica folk primează versul. Dacă versul este bun, dicţia este bună, că auditoriul este marcat de ceea ce aude, este bine. Nu prea am colinde, am câteva cântece de iarnă. Unul este chiar pe acest album... În memoria lui Teo Peter, se numeşte «Când tu nu vii». Îl asemănam cu Moş Crăciun, pentru că avea alura lui, dar şi generozitatea lui.

Am fost supărat de acea veste tragică. După acel eveniment am scris acest cântec. Am cântece ce vor vedea lumina pe un album pe care vor predomina cântece de iarnă şi de veselie. Probabil al treilea. Albumul următor este marcat de trăire, de cântece dăruite publicului, de suflet, pentru că pe mine mă caracterizează mai mult această latură soft. Şi versul meu e de aşa natură. Am şi cântece cu motiv social, dar mai puţine. Multă lume spune că e mai bine să scriu astfel de melodii cu umor şi sarcasm à la Vali Sterian, pentru că am fost prieteni foarte buni. E bine să reţii şi să pui acolo în cutiuţa cu valori tot ceea ce auzi şi ceea ce primeşti din altă parte, pentru că nu putem fi singuri, e clar.

Trebuie să fim uniţi. Suportul CD e o invenţie foarte bună, te poate auzi lumea, pe vremuri nu existau aceste posibilităţi. Erau chiar reduse, iar atunci artistul cânta doar pe scenă. Şi acela era un punct bun dintr-un punct de vedere ca să fac un pleonasm artistic, dar e foarte frumos şi foarte benefic faptul că folkul a revenit în prima scenă artistică. Este acolo pe scena artistică a acestui neam. Acum, sigur că folkişti consacraţi suntem în jur de 35 sau 40, nu mai mult, dar vine un val puternic din urmă unde am văzut multe talente, atât fete, cât şi băieţi. Probabil folkul va avea un viitor bun.

De mai bine de un an şi jumătate cânt împreună cu un băiat formidabil, un chitarist de excepţie, un prieten foarte bun, un tată minunat, un familist convins, noi îi spuneam Indiana Jones, deşi numele lui este Laszlo Kovacs. Lucrează şi cu trupa Desperado, practic este chitaristul solo al formaţiei de mai mulţi ani. Constituim un grup, să zic aşa, ne simţim bine, repetăm împreună pe marile scenă, 90% cântăm împreună”.

Nu puteam încheia fără să amintim despre pasiunea pentru vânătoare a lui Adrian Sărmăşan. Mereu este întrebat cum are puterea să omoare cerbi, mistreţi sau căprioare, dar motivaţia lui este simplă: le iubeşte enorm şi tocmai de aceea cele care nu mai au puterea să se reproducă, sunt bolnave sau au probleme, este necesar să fie sacrificate. Este şi aceasta o metodă de a iubi viaţa. 

×
Subiecte în articol: arte