Mandria lui Becali si prejudecata mea

Sunt sigura ca domnul Becali (cel cu echipa Steaua) habar nu are cine e Jane Austin. Nu cred ca a auzit vreodata de cea mai celebra dintre scrierile sale, Mandrie si prejudecata, desi e mult mai buna decat Coelho. Dar cu toate acestea, domnul Becali, daca isi va da osteneala sa citeasca aceste randuri, va intelege ceea ce vreau sa spun. Si cu putin noroc poate se va duce si la cinematograf sa o vada pe Keira Knightley in ipostaza unei tinere educate care obisnuieste sa spuna lucrurilor pe nume, chiar si atunci cand cei din fata ei sunt bogati si/sau puternici.
Sa stabilim o punte de egalitate: dansul nu stie sa aprecieze filmele si cartile, eu nu stiu mare lucru despre fotbal. Ne pricepem insa amandoi la vorbe si la cuvinte, amandoi le folosim ca sa impresionam oamenii si sa castigam capital de simpatie: el electoral, eu ca sa conving lumea sa citeasca romane sau sa mearga la cinematograf.
Ne mai despart niste scoli si niste bani, unele de o parte, altele de cealalta, dar ne-am putea intelege noi cumva daca ne-am intalni fata in fata.

El are mandriile lui, orgoliile adica. Le vedem cu totii in fiecare seara la stirile sportive cand injura, vorbeste raspicat si apasat, cand se autoproclama seful sefilor, patronul patronilor pentru a-si expune puterea si a arata tuturor ca poate conduce.
Eu am prejudecatile mele. Cred, spre exemplu, ca e difuzat mult prea des la stirile sportive si ca nu intotdeauna decizia de a fi difuzat se bazeaza pe argumentul "aduce audienta pentru ca are ceva de spus". Cred ca uneori argumentul tine de bani si de un contract ascuns de publicitate mascata. Dar probabil ca, asa plina de prejudecati cum sunt, ma gandesc ca domnul Becali vrea sa-si mentina notorietatea la un nivel ridicat folosindu-se de fotbal (un "department" cu multa simpatie), in loc sa se foloseasca de politica ("aceasta doamna de consumatie").
Tot prejudecata asta a mea ma face sa cred ca domnul Becali e cam populist si un pic cam gargarist. Stiu, a facut case pentru sinistratii de la inundatii, dar cred ca s-a folosit de actele sale de caritate tot pentru notorietate si… ca sa dea bine in fata poporului spunand ca ceea ce a facut el, n-au reusit guvernantii. Adica tot o chestiune de ogoliu, de mandrie.

Cum o chestiune de mandrie, de mare mandrie, sunt performantele Stelei si Rapidului in Cupa UEFA. Pana chiar si eu, o ignoranta in domeniu, stiu de victoriile echipelor noastre din acest sezon fotbalistic international. Si probabil ca mine mai sunt multi altii. Teoretic vorbind, acesta este momentul in care domnul Becali trebuie sa capteze cel mai mare val de simpatie. E asociat cu un eveniment international, fericit pentru Romania, toata lumea e interesata de intamplare si, mai presus de toate, e vorba despre sport. Iar intr-o tara saraca asa cum e Romanica noastra, in care bucuriile si victoriile personale sunt din ce in ce mai putine, orice victorie sportiva e considerata a intregului popor. Realitatea, in ceea ce-l priveste pe domnul Becali, nu mai arata ca teoria. Altfel spus, valul de simpatie l-a lovit drept in fata si, zguduindu-l, i-a dat la o parte ambalajul artificial, de "om caruia ii pasa de popor".
Probabil ca am o prejudecata, dar eu cred ca daca unui conducator de club ii pasa de fanii echipei lui, mai mult decat de banii pe care-i incaseza dintr-o transmisie sportiva, acesta nu ar fi vinde, pentru o suta de mii mai mult, transmisia celui mai important meci al lor, unui canal pe care fanii nu-l pot urmari.
Multi dintre romanii, pe care incearca sa-i convinga domnul Becali ca le poate fi un conducator de cinste, vor urmari meciurile, ca pe vremea lui Ceausescu, la radio. E o comparatie pe care domnul Becali nu si-o doreste, dar pe care, din prea multa mandrie, tocmai ce si-a castigat-o. Probabil ca domnia sa va fi mandru ca a castigat ceva bani in plus. Eu voi ramane cu prejudecata ca e un domn gargarist. Iar data viitoare, cand o sa-l mai vad etalandu-si mandria de a fi roman, am sa inchid televizorul. Nu e nimic important de vazut.