x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Călătorii prin lume şi timp

Călătorii prin lume şi timp

de Maria Coman    |    15 Dec 2022   •   06:00
Călătorii prin lume şi timp

Studentul străin Profund senzorial, mișcându-se între Sudul american și Coreea de Sud cu rafinamentul și fluiditatea unei teme cu variațiuni, Studentul străin, romanul de debut al scriitoarei americane Susan Choi, este o poveste despre traumele războiului, despre răni vizibile și invizibile, despre sexualitate, prietenie, iubire și prețul plătit pentru a supraviețui.

În 1955, un student coreean sosește la o universitate din Tennessee. Chuck este timid, vorbește engleza cu nesiguranță, iar despre viața sa din țara natală nu spune mai nimic. În campus o întâlnește pe Katherine, o tânără frumoasă și ciudat de singuratică. Și ea e bântuită de trecut, iar în micul Sewanee pare tot o străină. Amândoi trăiesc parcă în amorțire, incapabili la prima vedere să decidă ceva în privința viitorului și, cu toate acestea, întâlnirea lor pare să le promită unul.

Pe urmele lui Van gogh Cu treizeci de ani în urmă, fusese deja demolat mitul aparent inatacabil al unui Van Gogh numai „geniu și nebunie“. Mergând pe urmele lui, prin această carte, descoperim o realitate evidentă, a locurilor obișnuite despre artistul olandez. Van Gogh a fost un artist cultivat, un cititor avid, foarte bine informat cu privire la mecanismele pieței de artă a vremurilor. Deși unele dintre operele sale au fost expuse la Paris, nimeni nu a mai mers pe urmele lui într-un mod atât de analitic și de poetic precum au făcut-o autorii acestei cărți în anul 1990. Citind această carte, vedem că drumul lui Van Gogh este alcătuit din iubire față de natură și de oameni, permanent construit, în mod chiar periculos, pe căutarea nemiloasă și cu siguranță dificilă în „interiorul“ propriului sine.

Iubirea vieții mele Emma, un biolog marin recunoscut, își iubește soțul, pe Leo, și pe fiica lor, Ruby ‒ ar face orice pentru ei. Dar aproape tot ce le-a spus despre ea însăși e o minciună. Iar ei n-ar fi aflat niciodată, dacă soțul său ar fi avut orice altă slujbă. Leo este însă un scriitor de necrologuri. Atunci când Emma se îmbolnăvește, Leo încearcă să se împace cu boala ei așa cum știe mai bine: făcând cercetări despre viața soției. Dar, pe măsură ce începe să descopere adevărul, devine evident că femeia pe care o iubește nu există. Nici măcar numele ei nu este adevărat.

Abisuri personale Este povestea unui jucător de cărţi profesionist, cu grave probleme cardiace, care îşi petrece iarna într-un cazinou de pe coastă, în extrasezon, şi care reconstituie, într-o vară romană de demult, o poveste de dragoste chinuitoare dintre doi tineri exponenţi ai unei lumi aurite şi cosmopolite. La sfârşitul anilor ’60, cei doi îşi găsiseră în capitala Italiei un ultim refugiu pentru vieţile lor la limită. El este reprezentantul unei mari dinastii de industriaşi, ea – o frumoasă şi bogată moştenitoare, ducând povara unui secret de familie copleşitor. Cei doi se grăbesc să-şi unească destinele, încercând să se salveze reciproc, dar reuşind doar să se piardă într-un joc istovitor şi disperat până la deznodământul imprevizibil.

Magicianul O existență care începe aparent banal: un oraș hanseatic, o mamă fără teama convențiilor sociale, un tată rigid, o rivalitate supărătoare cu fratele mai mare. Și totuși, dintr-o istorie familială ce nu pare să favorizeze apariția unui scriitor important, își trag seva o operă literară majoră și forța inepuizabilă de a supraviețui tragediilor politice din prima jumătate a secolului XX. Magicianul are tensiunea și vastitatea romanului canonic și îi oferă cititorului șansa să trăiască o viață excepțională din interior, aceea a unui scriitor care a adunat elogii și a unui om care nu și-a depășit, până la sfârșit, contradicțiile – Thomas Mann.

Confesiunile unei ratate Când afacerea lui Nell Stevens dă faliment – iar logodna cu șarmantul chef american Ethan DeLuca se desface –, visul ei la o dragoste ca în povești se încheie dezastruos, așa că se vede nevoită să se mute din însorita Californie, înapoi la Londra cea înnorată. Însă multe s-au schimbat în cei zece ani de când Nell a plecat. Toate prietenele ei, pe vremuri singure și amuzante, sunt acum căsătorite și au copii, iar chiriile au crescut atât de mult, încât doar o cameră își mai poate permite. Într-o lume plină cu vieți perfecte expuse pe Instagram, Nell Stevens se simte ca o ratată. Mai rău, ca o ratată trecută de patruzeci de ani. Jobul neconvențional pe care îl găsește – acela de a scrie necrologuri– îi aduce și o prietenie neașteptată. Cricket, o văduvă charismatică de optzeci și ceva de ani, se dovedește a fi exact leacul de care avea nevoie. Împreună, cele două femei reușesc să treacă peste pierderile suferite și îi dau curaj să se aventureze din nou în căutarea fericirii.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: cărţi calatorii