x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Elton John a rămas „doar cu o vedere limitată” după „o infecţie oculară severă”

Elton John a rămas „doar cu o vedere limitată” după „o infecţie oculară severă”

de Redacția Jurnalul    |    04 Sep 2024   •   17:00
Elton John a rămas „doar cu o vedere limitată” după „o infecţie oculară severă”

Cântăreţul britanic Elton John a rămas "doar cu o vedere limitată" după ce a contractat "o infecţie oculară severă", informează DPA.

Artistul, în vârstă de 77 de ani, a dezvăluit că a început să se vindece de acea infecţie care i-a afectat unul dintre ochi, dar a spus că recuperarea sa completă "va dura ceva timp".

"În această vară, m-am confruntat cu o infecţie oculară severă, care, din păcate, m-a lăsat doar cu o vedere limitată la nivelul unui ochi", a dezvăluit starul britanic într-un mesaj publicat pe Instagram.

"Mă vindec acum, dar este un proces extrem de lent, care va dura ceva timp înainte ca vederea să îmi revină în ochiul afectat. Le sunt profund recunoscător echipei excelente de medici şi de asistente, precum şi familiei mele, care au avut mare grijă de mine în ultimele săptămâni", a adăugat Elton John.

"Mi-am petrecut vara în linişte, recuperându-mă acasă, şi mă simt bine cu privire la progresele pe care le-am făcut până acum în procesul de vindecare şi recuperare", a mai spus starul britanic.

Numeroase vedete, precum creatoarea de modă Donatella Versace, prezentatorul radio Bob Harris şi actorul Layton Williams, au reacţionat la mesajele online publicate de Elton John şi i-au transmis urări de bine şi de însănătoşire grabnică.

Această veste a venit la puţin timp după ce presa britanică a anunţat că un documentar despre celebrul cântăreţ pop-rock, intitulat "Elton John: Never Too Late", va avea premiera europeană la ediţia din acest an a BFI London Film Festival. AGERPRES

×
Subiecte în articol: elton john infectie oculara