Teatrelli anunță o nouă premieră: „Dual, un performance despre prietenie”, un spectacol aflat la intersecția dintre teatru-dans, teatru non-verbal și teatru de obiect
Dansatorii reprezentanți ai TNRS, la repetițiile pentru premiera spectacolului final al People Power Partnership
Grota / Il buco, o experiență cinematică mistică, câștigătoare a Premiului Special al Juriului la Festivalul de la Veneția, din 29 iulie în cinema
Zilele unteatru 2022: o săptămână de teatru, muzică și prietenie, la aniversarea primilor 12 ani petrecuți împreună
Zilele unteatru 2022: o săptămână de teatru, muzică și prietenie, la aniversarea primilor 12 ani petrecuți împreună
„ Imposibil de urmărit” de Serghei Lebedev - povestea unui Faust modern care și-a vândut sufletul diavolului
„Teatru Oriunde” deschide stagiunea outdoor cu spectacole pentru copii și adulți care se vor juca în parcurile din Sectorul 5
DJ Snake, Jason Derulo, Afrojack, Luis Fonsi, Clean Bandit, și mulți alții, pe scena marelui festival al sfârșitului verii - IntenCity
Orchestra Metropolitană București și dirijorul Daniel Jinga, invitaţi la Festivalul Pelješac Orebić, iniţiat de José Cura, între 20 și 22 iulie
Artist Talk în cadrul finisajului expoziției Noi2-Wir2 – Portrete româno-germane. patru iubitori de artă contemporană ]în conversatie[ despre fotografie, imagine și concept
Privitor ca la teatru: despre arta de a descoperi scena și lumea. Ediția de vară a seriei de întâlniri Teatrelli „Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu” poate fi vizionată online
O altă navă a fost lovită lângă Sfântu Gheorghe. Este al doilea incident naval într-o singură săptămână
Eolienele din Marea Neagră pot aduce României 27 de miliarde de euro. Guvernul deschide sectorul românesc pentru perimetrele offshore
„Țineți cu poporul, ca să nu rătăciți” - lecția lui Simion Bărnuțiu pentru România de astăziCiprian Demeter
Ce a vrut să evidențieze, de fapt, Mugur Isărescu când a afirmat că „băncile au cam sărit calul”Ionuț Bălan