x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Michael Jackson L-a distrus dependenţa de medicamente

L-a distrus dependenţa de medicamente

de Mihaela Matachita    |    28 Iun 2009   •   00:00
L-a distrus dependenţa de medicamente
Sursa foto: Russell Boyce/REUTERS

Decesul megastarului a şocat lumea muzicală, dar aceia care l-au cunoscut pe Michael Jackson spun că semnele căderii erau clare de mai mult timp. Însă la numai o zi după anunţul morţii sale subite au apărut speculaţiile.



O mare parte a vieţii sale de adult a fost marcată de boală: Michael Jackson apărea fragil, palid ori bandajat după vreuna din numeroasele operaţii estetice. Experţii au găsit pete de cancer de piele pe partea superioară a corpului şi celule precanceroase pe faţa vedetei. În ultimii ani a dus o luptă inegală cu dependenţa de medicamente, mai ales calmante împotriva durerilor.

Astfel, cauza morţii sale ar putea fi dependenţa de astfel de calmante, combinată cu stresul acumulat în cele 45 de repetiţii pentru revenirea sa pe scenă. Autorităţile au programat o autopsie, dar au avertizat că analizele toxicologice ar putea dura câteva săptămâni. Aceste teste vor determina dacă în organismul lui Michael Jackson s-a găsit droguri, alcool sau medicamente.

SUPRADOZĂ
Reputaţia megastarului a fost umbrită de apariţiile sale din ce în ce mai ciudate, de stilul său de viaţă bizar, inclusiv prietenia cu un cimpanzeu şi preferinţa pentru compania copiilor.

Pentru a fi în formă, el lua medicamente, astfel încât moartea sa devine explicabilă, după cum a afirmat un avocat al familiei, Brian Oxman, citat de CNN. La rândul său, un fost purtător de cuvânt al megastarului, Michael Levine, a spus că nu este surprins de moartea lui Jackson, deoarece viaţa lui a fost incredibil de grea, deseori spre autodistrugere.

Un apropiat al familiei declara presei că artistul „avea dureri de spate şi lua medicamente, dar este evident că aceste calmante împotriva durerilor i-au luat viaţa". Din păcate, Jackson nu era capabil să pună capăt dependenţei de medicamente luate în supradoză şi despre care se crede că erau pe bază de opiu, ca Dialudid, care pot produce stop cardiac. Această dependenţă datează din 1984, când a suferit un accident. A devenit dependent de Demerol după un alt accident, în 1993. Dar şi de Valium, Xanax, Ativan.

În seara morţii ar fi luat o supradoză de calmant, o injecţie cu Demerol, medicament simi­lar cu morfina, potrivit unei surse de la Secţia de Urgenţe a Spitalului UCLA, unde a fost dus pa­cientul. În timp ce restul presei lansa ipoteza unei supradoze de şapte calmante (inclusiv Xanax, Zoloft şi Demerol) şi erau suspectaţi medicii vedetei, site-ul Forbes se concentra asu­pra unei afecţiuni care face 200.000-300.000 de victime anual în SUA: stopul cardiac subit.

„Acesta este deseori echivalat greşit cu atacul de cord. În acest caz, ceea ce duce la deces nu este blocarea arterială (care distruge muşchiul inimii şi care nu este un factor letal imediat), ci o fibri­laţie la nivelul ventriculilor", se arăta în Forbes. Când se produce aceasta, celulele creierului mor în câteva minute, iar pacientul, după 10 minute.


Medicii şarlatani
Tarak Ben Ammar, prieten şi fost ma­nager al lui Michael Jackson, i-a calificat drept „criminali" pe medicii „şarlatani" care au profitat de faptul că megastarul era un ipohondru care se îndopa cu medicamente, a relatat AFP. „E clar că, în această afacere, criminalii sunt me­dicii care l-au tratat, care i-au distrus faţa, i-au dat medicamen­te pentru a-i calma durerile", a declarat Tarak Ben Ammar.

„A fost înconjurat de me­dici şarlatani care trăiau din boala lui, îi facturau medica­men­te, vitamine în valoare de mii şi mii de dolari", a spus acesta, precizând că nu l-a văzut nicioda­tă pe Jackson luând droguri. „Mânca prost, nu avea o viaţă sănătoasă, nu putea face sport. Toate acestea ar fi avut aceleaşi urmări la orice om", a încheiat el.

×
Subiecte în articol: medicamente michael jackson