x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Beethoven, pentru ţambal şi orchestră

Beethoven, pentru ţambal şi orchestră

de Tudor Octavian    |    19 Ian 2009   •   00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3



Dacă Beethoven ar fi creat "Imperialul" pentru ţambal şi orchestră, ar fi fost o necuviinţă ca impetuosul său concert să fie cântat la pian şi orchestră. Ţambalul e un instrument muzical tot atât de stimabil ca şi pianul, cu care în unele privinţe se şi aseamănă, doar că e potrivit pentru cu totul alte simţămite decât acelea cu care e compatibil pianul.

Oricât de dotat ar fi pentru instrumentul său, un acordeonist nu  cântă "Nocturnele" lui Chopin şi nici nu aspiră la un loc în orchestra care cântă Wagner la Bayereuth. Nu e vorba doar de mijloace deosebite, ci de lumi deosebite. De câteva decenii, tot mai mulţi absolvenţi de Conservator se răzbună pe soarta care nu i-a realizat ca solişti de Filarmonică trivia­lizând, în regim comercial şi pentru un public imun la muzica clasică, partituri faimoase. Compozitiori, a căror memorie a fost sacralizată pentru înalta spiritualitate a creaţiei lor sunt coborâţi la condiţia de autori de antrene, de regulă de către formaţii feminine sau mizând pe violoniste cu ifose de vedete pop.

Fete arătoase care, având de ales între condiţia de anonime în orchestre simfo­nice şi aceea mondenă, de staruri ale scenelor de agrement, fac succces internaţional cântând Mozart, Vivaldi, Beethoven sau Albinoni la hidoasele viori electrice şi în costumaţii de bordel. "Transpunerile" sunt de regulă vanda­lisme. De aici până la fondurile muzicale în reclamele pentru detergenţi şi în spoturi pentru programul "Rabla" cu "Oda bucuriei" şi cu pasaje din "Carmina Burana", n-a mai fost decât un pas. La acest condamnabil jaf cultural, campioane sunt asiaticele. Ele procedează cu marile nume ale muzicii culte europene cu aceeaşi productivă lipsă de consideraţie, cu care chinezii trimit pe toate pieţele copii de cea mai joasă factură după picturi celebre. "Chinezăreala" partiturilor de mare notorietate e un fenomen care a făcut din "Sonata lunii" un cântecel de cabaret, din melancolie o indispoziţie de cuplu, iar din sublim o problemă de tarif la o firmă cu CD-uri de ascultat în baie şi la ambientul de masaj.

Unii gândesc că în felul acesta se pre­pa­ră pentru un public mai mare calea către Atenee.  În fapt, e vulgarizată înalta performanţă artistică şi e fraudat patrimo­niul de capodopere, de repere cultu­rale ma­jore. E semnificativ că prezenta­rea ""prelucrărilor" în programele de te­leviziune şi pe CD-uri începe cu numele vedetei, continuă cu acela al band-ului şi abia în final e menţionat compozitorul. Niciodată însă şi compoziţia astfel violată.
Se poate şi mai rău? Se poate, dar nu mult mai rău.

×
Subiecte în articol: editorial