Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Aflănd că merg la spital să-l văd pe X, la căteva zile după o operaţie mai degrabă stresantă decăt grea, doamna X imi lasă cartea ei de vizită. Poate că X a vrut să mă caute, spune ea, şi n-a reuşit să afle noul meu număr de telefon. Mi-ar face plăcere să mai vorbim.
Aflănd că merg la spital să-l văd pe X, la căteva zile după o operaţie mai degrabă stresantă decăt grea, doamna X imi lasă cartea ei de vizită. Poate că X a vrut să mă caute, spune ea, şi n-a reuşit să afle noul meu număr de telefon. Mi-ar face plăcere să mai vorbim.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Aflănd că merg la spital să-l văd pe X, la căteva zile după o operaţie mai degrabă stresantă decăt grea, doamna X imi lasă cartea ei de vizită. Poate că X a vrut să mă caute, spune ea, şi n-a reuşit să afle noul meu număr de telefon. Mi-ar face plăcere să mai vorbim. Eu, care in toată povestea asta sunt domnul Z, adică nimeni, ajung la spital, la patul convalescentului găsesc familia acestuia şi fiindcă nu risc să gafez, dăndu-i de faţă cu toţi cartea de vizită a unei persoane al cărei loc in ecuaţia afectivă a momentului nu-l cunosc, i-o strecor in buzunarul halatului albastru, de pacient, cănd X se duce la baie. Seara, X mă sună cu o voce vizibil marcată de emoţie. Intrebările şi explicaţiile lui imi pun la incercare memoria. Cum de nu mai ştiu cine-i doamna X?! Doar ne plimbam impreună in urmă cu mai bine de treizeci şi ceva de ani. Era turbat după ea. Unde am intălnit-o? Cum de s-a decis să-mi dea cartea de vizită? S-a schimbat? E grasă, a imbătrănit rău, in ce fel ţi-a vorbit despre mine? Trebuia să ne căsătorim, dar am fost un idiot şi am plecat cu serviciul in alt oraş. Am avut de ales intre o femeie superbă şi o slujbă mai bine plătită. Oare m-a iertat? Ce poate să insemne cartea ei de vizită?
Ii răspund lui X că ar fi mai normal să-i adreseze intrebările doamnei X, pentru că eu, domnul Z, nu-mi aduc aminte s-o fi cunoscut. Bine, bine, se miră el, dar am mers o vară intreagă in trei la plajă, in Grădina Publică, la restaurant. Mi s-a părut chiar că-i făceai puţină curte. Probabil că pe atunci şi eu aveam de ales intre o femeie superbă şi un serviciu mai bun şi am ales serviciul, i-am spus. Sun-o şi lămuriţi-vă.
Se scurg de la ieşirea din spital a lui X mai multe luni şi, avănd de ales intre nişte intălniri "ca pe vremuri" cu el şi treburile mele zilnice, decid să-mi cheltuiesc timpul ocupăndu-mă numai de treburile mele zilnice. Intr-o seară imi telefonează iarăşi X. Imi spune că vorbeşte mult la telefon cu doamna X, că a sunat-o el, dar că după aceea l-a căutat şi ea, pe celular, bineinţeles, nu acasă, că au discutat amical la telefon ore intregi. Totuşi, spune X, refuză să ne vedem. Să bem o cafea impreună, nu de altceva. In final, X imi mărturiseşte pentru ce m-a căutat de fapt. Il asigur că doamna X arată ca o femeie căndva foarte frumoasă, bine păstrată şi la şaizeci de ani. E zveltă, elegantă şi are un aer, cum să zic, căt se poate de emancipat. Ştiu cum sunt femeile cănd imbătrănesc, spune X. Ştiu de la nevastă-mea. Se tem să nu dezamăgească. Preferă să rămăi cu imaginea lor din tinereţe.
Operaţia lui X a reuşit, insă X e un om terminat. I-au imbătrănit mersul, privirea, pielea, găndirea, respiraţia, gesturile. Cănd vorbeşte, ii tremură buzele intr-un chip care te face să te uiţi in altă parte. Ar trebui, că şi eu ştiu cum sunt femeile de la soţia mea. Că se tem să nu dezamăgească atunci cănd ar urma să se vadă cu nişte oameni pe care nu i-au mai intălnit vreme de treizeci şi ceva de ani, dar şi mai mult se tem să nu fie dezamăgite de ce au ajuns aceştia.
Aflănd că merg la spital să-l văd pe X, la căteva zile după o operaţie mai degrabă stresantă decăt grea, doamna X imi lasă cartea ei de vizită. Poate că X a vrut să mă caute, spune ea, şi n-a reuşit să afle noul meu număr de telefon. Mi-ar face plăcere să mai vorbim. Eu, care in toată povestea asta sunt domnul Z, adică nimeni, ajung la spital, la patul convalescentului găsesc familia acestuia şi fiindcă nu risc să gafez, dăndu-i de faţă cu toţi cartea de vizită a unei persoane al cărei loc in ecuaţia afectivă a momentului nu-l cunosc, i-o strecor in buzunarul halatului albastru, de pacient, cănd X se duce la baie. Seara, X mă sună cu o voce vizibil marcată de emoţie. Intrebările şi explicaţiile lui imi pun la incercare memoria. Cum de nu mai ştiu cine-i doamna X?! Doar ne plimbam impreună in urmă cu mai bine de treizeci şi ceva de ani. Era turbat după ea. Unde am intălnit-o? Cum de s-a decis să-mi dea cartea de vizită? S-a schimbat? E grasă, a imbătrănit rău, in ce fel ţi-a vorbit despre mine? Trebuia să ne căsătorim, dar am fost un idiot şi am plecat cu serviciul in alt oraş. Am avut de ales intre o femeie superbă şi o slujbă mai bine plătită. Oare m-a iertat? Ce poate să insemne cartea ei de vizită?
Ii răspund lui X că ar fi mai normal să-i adreseze intrebările doamnei X, pentru că eu, domnul Z, nu-mi aduc aminte s-o fi cunoscut. Bine, bine, se miră el, dar am mers o vară intreagă in trei la plajă, in Grădina Publică, la restaurant. Mi s-a părut chiar că-i făceai puţină curte. Probabil că pe atunci şi eu aveam de ales intre o femeie superbă şi un serviciu mai bun şi am ales serviciul, i-am spus. Sun-o şi lămuriţi-vă.
Se scurg de la ieşirea din spital a lui X mai multe luni şi, avănd de ales intre nişte intălniri "ca pe vremuri" cu el şi treburile mele zilnice, decid să-mi cheltuiesc timpul ocupăndu-mă numai de treburile mele zilnice. Intr-o seară imi telefonează iarăşi X. Imi spune că vorbeşte mult la telefon cu doamna X, că a sunat-o el, dar că după aceea l-a căutat şi ea, pe celular, bineinţeles, nu acasă, că au discutat amical la telefon ore intregi. Totuşi, spune X, refuză să ne vedem. Să bem o cafea impreună, nu de altceva. In final, X imi mărturiseşte pentru ce m-a căutat de fapt. Il asigur că doamna X arată ca o femeie căndva foarte frumoasă, bine păstrată şi la şaizeci de ani. E zveltă, elegantă şi are un aer, cum să zic, căt se poate de emancipat. Ştiu cum sunt femeile cănd imbătrănesc, spune X. Ştiu de la nevastă-mea. Se tem să nu dezamăgească. Preferă să rămăi cu imaginea lor din tinereţe.
Operaţia lui X a reuşit, insă X e un om terminat. I-au imbătrănit mersul, privirea, pielea, găndirea, respiraţia, gesturile. Cănd vorbeşte, ii tremură buzele intr-un chip care te face să te uiţi in altă parte. Ar trebui, că şi eu ştiu cum sunt femeile de la soţia mea. Că se tem să nu dezamăgească atunci cănd ar urma să se vadă cu nişte oameni pe care nu i-au mai intălnit vreme de treizeci şi ceva de ani, dar şi mai mult se tem să nu fie dezamăgite de ce au ajuns aceştia.
Citește pe Antena3.ro
