Intr-o marti, spre seara

Intr-o marti, pe la opt si jumatate seara, domnul Aron, contabilul unei firme unde se muncea pana tarziu si se castiga prost, a simtit nevoia sa-si bata si el joc de cineva.

De ce a simtit el nevoia asta in tramvaiul 21, care nu numai ca era pe jumatate gol, dar in jumatatea plina nu vedeai motaind sau cu gandul dus decat pensionari si pensionare e greu de spus. Poate fiindca n-avea curaj sa se puna cu unii mai ai dracului. Domnul Aron i-a trezit din toropeala pe amarati interpretand, in premiera mondiala, rolul omului de afaceri deranjat chiar si in tramvai cu telefoanele, de parteneri. Domnul Aron a dus mana dreapta la ureche si a inceput sa-l dadaceasca energic pe unul, Mitica, mai greu de cap. "Ma, contabile - i-a zis domnul Aron, cu un ton care nu admitea replica, lui Mitica, cel care nu exista - cere-i banditului de Mahmud douazeci de miliarde, ca sa fim siguri ca-i luam macar cincisprezece. Partea mea e zece, partea ta cinci!" Dupa care, prefacandu-se ca asculta ce-i zicea Mitica, domnul Aron s-a miscat de colo, colo, ca un leu in cusca, pe platforma din spate a tramvaiului si a ridicat brusc tonul, astfel ca sa auda dialogul si bunicutele mai surde. "Exclus, ba-iete - s-a zborsit domnul Aron la blegul de Mitica - ultimul meu pret e un milion de dolari. Vrea, bine. Nu vrea, are cine sa ne dea banii. Nu vezi ca-i scartar? Umbla cu milioanele de parai cum umblu eu cu miliardele de lei si se scumpeste la tarate. Pai, ma frate-miu, sa-i dau vaporul meu pe nimic?! Zi si tu, nu? Vezi c-ai inteles. Un milion, dar fix un milion. Nici un cent mai putin. Sa vina cu geamantanul, sa vad banii, si-i dau actele. Altfel, exclus. Ca nu-s nebun sa-mi ia Fiscul jumatate." La cuvantul vapor, bunicutele din imediata apropiere a domnului Aron au holbat ochii. Si aveau dreptate sa caste ochii mari, ba chiar sa le tremure si barbia de mirare. Nici unul din calatorii obisnuiti ai tramvaiului 21 nu mai avusese ocazia sa vada un negustor de vapoare. Doar tigani care vindeau servetele si ace din China. "Ma Mitica - a continuat coborand amenintator vocea domnul Aron - , deranjam lumea cu fleacuri. Te rog, nu ma enerva. Fa exact, dar exact ce-ti spun. Du-i nevesti-mii cincizeci de mii de euroi, ca are si ea saraca o nevoie, ca femeile. Da’ acum! S-ajungi cu banii inaintea mea. Si lasa-mi si mie vreo douazeci de mii, sa am maine de buzunar. Ca doar n-o sa ma duc cu noaptea-n cap la banca." La capatul liniei, domnul Aron a coborat ultimul si tot mai avea sa-i dea instructiuni lui Mitica. Pensionarii, cu gurile larg deschise, i-au facut speriati loc sa treaca. Din cauza socului, n-aveau puteri sa se departeze de tramvai. Daca domnul Aron ar fi intors capul, s-ar fi repezit toti spre vagon. O mana de necajiti, buimaciti de sumele pe care le auzeau, si un negustor de vapoare excentric, care se indrepta vorbind rastit cu un functionar de-al sau spre una din casutele acoperite cu carton asfaltat de la marginea cartierului.

Un dialog de afaceri cu atat mai interesant, cu cat era purtat de un nabab, care nu avea si nici nu spera sa aiba vreodata celular.