O delaţiune de o mie de pagini

Îi condamnăm cu vehemenţă pe cei care au turnat pe ascuns la Securitate, dar pe politicienii care trec dintr-un partid în altul, pârându-şi în ziare şi la televizor foştii colegi, nu-i socotim turnători.

Multe dintre "dezvăluirile" presei sunt, de fapt, delaţiuni în toată regula. Un şef de servicii secrete riscă enorm dacă, odată schimbat din funcţie, îşi dă drumul la gură. Asta în toate ţările Europei Centrale şi de Vest. La noi, câţiva astfel de şefi se plimbă prin televiziuni şi toarnă la popor intimităţi de-ale slujbei, cu aerul c-ar mai avea şi altele de vânzare.

Turnătorii sunt şi o mulţime de cărţi semnate de foştii "oameni ai zilei", ca să nu mai vorbim despre interviurile pe care aceştia le dau cu un exces de generozitate. Nenumăraţi sunt şi funcţionarii de rang mare, care par a nu se simţi întregi ca indivizi cu răspunderi sociale majore dacă nu se descarcă în media când sunt daţi afară din slujbe din motive morale sau penale. Toarnă toţi pe unde apucă.

Nu ştiu cum va fi arătând un legământ de loialitate, semnat de amploaiaţii ministerelor, şi nici câte obligaţii şi clauze ar impune un asemenea angajament. Nu ştiu nici dacă sunt în uz. La firmele private, loialitatea se plăteşte şi se subînţelege. La particulari, turnătorii o păţesc rău, adesea şi în marginea legilor.

Loialitatea e o chestiune de caracter, însă şi caracterele suportă condiţionări. Educaţia e o condiţionare. De curând, mi-a căzut în mână una dintre cele mai complete turnătorii publice ale unui fost angajat al Ministerului Culturii şi Cultelor. Omul, nemulţumit de şefi, de colegi şi de sistem, a publicat, într-un volum de o mie de pagini (!!!), tot ce a observat, a aflat, a mirosit, a văzut şi şi-a imaginat că vede şi ştie pe durata câtorva ani de slujbă tensionată.

Am avut răbdarea să traversez toată cartea, până la ultima pagină, ca să înţeleg ce-i acela un Minister al Culturii. Am înţeles că munca în Ministerul Culturii înseamnă hârtii, hârtii, hârtii şi iarăşi hârtii: referate, adrese, note, dări de seamă, deconturi, sesizări. Şi multe, multe turnătorii, sub formă de referate, adrese, note, dări de seamă...

Cu alte cuvinte, numai hârtii de acoperire, de justificare a unui timp irosit pe referate, adrese, note, dări de seamă şi delaţiuni de toate naturile, cu acoperire de informări pe linie de serviciu. Straniu e că toată lumea din minister a ştiut cu ce se ocupa omul, că plănuia să publice într-un volum tot ce apucase să afle din secretele instituţiei, după ce publicase prin ziare mostre din ce ar fi vrut să fie Marea carte a unei delaţiuni amănunţite.

Cartea însă n-o s-o găsiţi în librării. A fost adunată de pe piaţă şi ascunsă prin cele magazii ale Înaltei instituţii. Cu ce scop? Poate ca să nu mai existe. Poate ca să existe din nou când cineva va avea nevoie de ea pe masa unor tratative cu parfum de şantaj.