Situaţia mondială

Unii au un deficit de calciu, altul de magneziu, le-a zis unchiul Ionel oaspeţilor, care se minunau cât putea să se îndoape, eu am un deficit de fasole bătută. Şi toată seara, unchiul Ionel, care împli­nea 75 de ani, a ţinut-o numai cu fasole bătută. Chiar şi după ce i-au cântat "Mulţi ani trăiască!" şi s-a adus tortul, tot fasole bătută a cerut. Tante Didi, care o prepara după o reţetă a ei, cu multă ceapă prăjită, era tare mândră de un­chiul Ionel. Moşulică al ei le ştia pe toate şi avea un răspuns la orice îl întrebai. Totuşi, i-a zis să se oprească. Să se oprească cine poate!, a strigat unchiul Ionel, care se şi cherchelise un pic. Eu am un stomac ca la tinereţe!

Dimineaţa, unchiul Ionel s-a trezit primul şi s-a dus în balcon, de unde a privit lung în zare mai bine de un ceas. La ce te gândeşti,  unchiule?, l-a întrebat ginerele, vă­zându-l ţeapăn ca o statuie în bal­con. Că dumneata, a mai completat el amabil, îţi faci griji din orice. Şi fără să aştepte răspunsul s-a întors în bucătărie, unde neamu­rile care dormiseră până atunci claie peste grămadă se dregeau cu o cafea. Ce-i cu bătrânul?, s-a interesat vărul Constantin. Nu-i în apele lui. La ce l-o fi ducând mintea?

Vărul Constantin, care trecea drept isteţul familiei, a ieşit şi el în balcon. Lasă-i, bre, în pace pe arabi, a zis vărul Constantin, nu mai sta aşa turtit. O rezolvă ei cumva. Se omoară între ei arab cu arab un an, doi şi se liniştesc. Ce, parcă ştiu ei, arabii, că matale nu mai poţi de necazul lor! Unchiul Ionel nu i-a răspuns. S-a încruntat, semn că voia să fie lăsat singur, şi după ce a plecat Constantin a zis ca pentru sine. Nu-i de la arabi, mă deşteptule, e de la fasole.

Din bucătărie răzbăteau frânturi de discuţii. Nu de arabi îi arde lui, zicea tuşa Tiţa, el e cu politica de la noi. Cu cearta de la partide! Pe dracu’, ş-a zis în gând unchiul Ionel, nu-i de la partide, e de la fasole. Şi s-a îndoit din nou de mijloc gemând ca unul care primise un pumn în burtă.

De dincolo, neamurile îşi dă­deau mai departe cu presupusul: Aşa e unchiul, când îl munceşte situaţia mondială. Nu mai poate de gânduri. De groază, dom’le, ce de gânduri poate să aibă omul ăsta. Şi ce pensie frumoasă are. Ba pe-a mă-tii, a cugetat strângând tare de fund unchiul Ionel. E de la fasole!

În bucătărie, treaba s-a încins. Exact ca în Parlament. Puterea o ţinea pe a ei, că unchiul de aia se dusese în balcon, ca să-i vină idei mondiale, pe când opoziţia începea să se îndoiască. La vârsta sa, zicea nenea Gicu, ideile fac mai mult rău. E mai sănătos să nu ştii nimic. Dai drumul la televizor şi ai terminat cu ideile.

Nu-i de la idei, a zis încet tante Didi, e de la fasole. Dar cine să asculte glasul minorităţilor?