Monica Columbeanu a fost astăzi la Izvorani şi a dat din nou cu nasul de poartă. Sub ochii echipelor de televiziune prezente la faţa locului, Moni l-a sunat pe Irinel şi a activat difuzorul telefonului, pentru ca discuţia să fie auzită de toată lumea. "Dacă vrei să o vezi sună-mă înainte, dar nu din faţa porţii unde sunt jurnaliştii. Termină cu ţigănia asta! Te rog frumos, te sun eu imediat", i-a spus Irinel Monicăi. "Te rog, frumos, sunt foarte îngrijorată, vreau să o văd pe fetiţa mea. Vreau să intru singură în casă, să vorbesc cu Irina, să o văd. Nu sunt sigură că este îngrijită aşa cum trebuie", a apucat să replice Monica înainte ca (încă) soţul ei să pună brusc capăt convorbirii.
Monica Columbeanu ar putea astăzi să-şi ia fetiţa de la Izvorani. De bunăvoie sau forţat de agenţii de poliţie, Irinel trebuie să se supună deciziei Tribunalului Bucureşti, care a hotărât încredinţarea temporară a minorei Irina către mamă.
Decizia tribunalului a fost motivată în scris şi avocaţii Monicăi au angajat un executor judecătoresc care aşteaptă în aceste ore investirea de către instanţă. După ce şi această formalitate va fi îndeplinită, Monica Columbeanu va merge la Izvorani pentru a prelua copilul, cu toate actele necesare în mână.
În cazul în care Irinel Columbeanu nu va respecta hotărârea judecătorească şi nu va permite accesul autorităţilor în incinta proprietăţii sale, agenţii de poliţie au dreptul legal de a interveni în forţă şi de a o ajuta pe Monica să recupereze copilul.