Documentarul „ADN-ul lui Columb: Adevărata origine”, difuzat sâmbătă de televiziunea naţională spaniolă TVE, dezvăluie că acesta ar fi fost evreu. relatează The Guardian, citat de Antena3 CNN.
Echipa condusă de expertul criminalist Miguel Lorente a testat mostre minuscule de rămășițe îngropate în Catedrala din Sevilla, despre care multă vreme autoritățile au spus că este locul unde a fost înmormântat Columb, deși au fost și opinii contrare. Echipa le-a comparat cu cele ale rudelor și descendenților cunoscuți. Cercetarea a durat 22 de ani.
„Avem ADN de la Cristofor Columb, foarte parţial, dar suficient. Avem ADN de la Hernando Colón, fiul său”, a declarat Lorente în cadrul emisiunii. „Şi atât în cromozomul Y (masculin), cât şi în ADN-ul mitocondrial (transmis de mamă) al lui Hernando există trăsături compatibile cu originea evreiască”, a anunţat expertul.
Mai multe ţări şi-au disputat originile şi locul de înmormântare final al exploratorului care a condus expediţiile finanţate de Spania începând din anii 1490, deschizând calea pentru cucerirea europeană a Americilor.
Mulţi istorici au pus la îndoială teoria tradiţională conform căreia Cristofer Columb ar fi venit din Genova, Italia. Alte teorii variază de la evreu spaniol sau grec, la basc, portughez sau britanic.
După ce a analizat 25 de locuri posibile, Lorente a declarat că se poate spune doar că Cristofor Columb s-a născut în Europa de Vest.
Aproximativ 300 000 de evrei au trăit în Spania înainte ca „Reyes Catolicos”, monarhii catolici Isabella şi Ferdinand, să ordone evreilor şi musulmanilor să se convertească la credinţa catolică sau să părăsească ţara. Mulţi s-au stabilit în întreaga lume. Cuvântul sefard provine de la Sefarad, adică Spania în ebraică.
Lorente a anunțat că au fost confirmate teoriile anterioare, conform cărora rămăşiţele din Catedrala din Sevilla îi aparţin lui Columb. Cercetările privind naţionalitatea lui Columb au fost complicate de o serie de factori, inclusiv cantitatea mare de date. Dar „rezultatul este aproape absolut viabil”, spune acecsta.
Cristofor Columb a murit la 55 de ani, în Valladolid, în Spania, în 1506, și a dorit să fie înmormântat pe insula Hispaniola, care astăzi este împărţită de Republica Dominicană şi Haiti. Rămăşiţele sale au fost duse acolo în 1542, apoi mutate în Cuba în 1795 şi apoi, după cum se credea de mult timp, în Spania, la Sevilla, în 1898.