Din datele studiului se mai observă o discrepanţă între ceea ce fac minorii pe internet şi ceea ce părinţii lor cred că ei fac. Concret, 25% dintre copiii intervievaţi au recunoscut că au discutat cu necunoscuţi pe internet, iar în urma discuţiilor 12% dintre aceştia au ajuns la întâlniri cu ei. Numai 6% din părinţi ştiu, însă, despre aceste întâlniri.
Totodată, în ceea ce priveşte timpul petrecut pe internet, majoritatea copiilor au spus că petrec între patru şi şase ore pe zi. Spre deosebire de acest fapt, părinţii cred că minorii petrec între două şi trei ore pe zi pe internet.
Ovidiu Măjină, coordonator al programului Sigur.info, a declarat la conferinţa de presă organizată de Centrul pentru Protecţia Online Împotriva Exploatării Copiilor, că studiul plasează România pe primele locuri la nivel european în ceea ce priveşte pericolele la care sunt expuşi minorii.
La rândul său, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, a arătat că expunerea minorilor la mediul online a cunoscut o creştere exponenţială în ultimii ani, nu numai în ţările din vestul Europei.
“În România, rata de penetrare a internetului a fost de 36% în acest an. Nu este însă nevoie de statistici pentru a şti că unii dintre cei mai activi utilizatori sunt cei din categoria de vârstă sub 16 ani. Instrumente de socializare cum ar fi Facebook sau Hi5 sunt la îndemâna oricărui copil cu abilităţi standard de operare a calculatorului. Este la modă să stai pe net, cum se spune, iar eu personal am experimentat şi părţile bune, şi cele rele ale reţelelor sociale”, a declarat Harris.