x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

4 noiembrie 1989

0
04 Noi 2009 - 00:00

● Boris Buzilă ● Stelian Tănase



Bufetul se deschide la 11:00 fix. Ca să fii sigur că poţi obţine ceva "pentru acasă", trebuie să te înscrii pe listă cu o oră-două mai de­vreme. Lista, prinsă într-un cui pe uşa bufetului, sporeşte pe mă­sură ce apar oamenii în redacţie. Dacă te ştii trecut pe ea printre primii, nu-ţi rămâne decât să stai cu urechea ciulită şi, când auzi căru­ciorul trecând prin dreptul birou­lui, s-o zbugheşti pe uşă şi să-ţi ocupi locul la coadă. Astăzi însă această bună rânduială a fost tulburată într-un mod stupefiant. Ne-a stupefiat, dar ne-a şi îngro­zit. Un coleg de-al nostru, fala redacţiei, cocarda roşie pe salopeta muncitorească cu care încercăm să luăm ochii lumii, fost artificier... la Porţile de Fier, erou pozitiv sută la sută, imortalizat într-un reportaj reprodus prin antologii omagiale, actualmente secretar de redacţie la revista-fiică Magazin, a smuls lista de pe uşa bufetului, a băgat-o în buzunar ca să nu ne mai ştim rândul şi s-a răţoit la noi. De ce va fi făcut oare un gest atât de barbar şi care ne lovea în însuşi modul nostru de a ne asigura hrana cea de toate zilele? A produs o dublă explicaţie de faţă cu toată lumea: a) lista era frauduloasă, fiind trecute pe ea persoane care s-au dovedit a nu fi prezente în re­dacţie; b) făcea agitaţie contra­revoluţionară prin PS-ul scris de unul dintre colegii noştri ("Sperăm că doamna Lucia - bufetiera - ne-a adus cu că­ru­ciorul/ Alimente căro­ra le ducem dorul"). Cum adică "le du­cem dorul"? Înseamnă că aprovi­zio­narea populaţiei cu produse de toamnă-iarnă nu se desfă­şoară în cele mai bune condiţii? Punctul "b" a umplut paharul revoltei bravului nostru coleg, os muncitoresc. Tremurând de in­dig­na­re şi de emoţie - tremur de timid pentru care orice manifestare în pu­blic devine o probă de mare curaj, dar şi tremur de beţiv înrăit sau de vechi onanist -, ne-a ame­ninţat spumegând de mânie că această întâmplare diversio­nistă, provocatoare nu va trece ne­obser­vată.  

Drept care, urmărit de privirile noastre uluite, de­mon­strându-ne că de acum încolo ne pu­tem aştepta la orice şi că nasc şi la Moldova - alias redacţia celui de-al doi­lea ziar al ţării - oameni, a alergat la telefon să-i dea de veste lucrătorului de specialitate care ne are în grijă.

Căruia, întâlnindu-l, îi va înmâna lista olografă. Se vede treaba că asemenea contacte intrau în preocupările sale obişnuite de "sekost" (îmi place acest cuvânt rusesc, în­tâl­nit frecvent în Arhipelagul lui Solje­niţîn -, este prescurtarea sintagmei "colaborator secret", sekost = se­că­tură). La noi s-a dat pe faţă un tur­nă­tor. La Scînteia se zice că s-ar fi des­co­perit un homosexual. Cine o fi oare curajosul?
Boris Buzilă, În prezenţa stăpânilor. Treizeci de ani de jurnal secret la România liberă, Compania, 1999, 393-394
În fiecare dimineaţă, când mă trezesc, parcă sunt într-o ficţiune. Duc viaţa altuia. Tot mai insuportabilă, cu fiecare zi care trece. Cum ieşi din capcana asta? Cei mai mulţi se repliază pe vagul vieţii de familie, un flu care, o dată ce-ai închis uşa apartamentului în urma ta, poate să ţină deoparte toate întrebările şi mizeriile din afară. (...). Ar fi de calculat câte mii, sute de mii de ceasuri pierzi într-o viaţă aşteptând, în­ghesuit din toate părţile de foamea, nerăbdarea, iritarea celor care te strivesc.
Este o umilinţă continuă, din care nu scapă nimeni. Pesemne că demnitatea şi onoarea se evaporă astfel la foarte mulţi indivizi. (...) Să stai păzit de miliţienii care te veghează circumspecţi peste tot unde se vinde ceva cu gamela (buletinul de identitate la tine, păzit ca ochii din cap, acolo stă fericirea familiei, fără buletin eşti un cadavru) înseamnă că trăieşti ca-ntr-un internat. La ore fixe te duci şi te aliniezi la cantină să primeşti ceva. Asupra omului, această corvoadă are un efect mult mai profund decât s-ar părea la o privire superficială. Gândurile îi sunt ocupate numai de stomac, de necesitatea de a-şi lua rând, de pânda continuă a magazinului. S-a produs o deteriorare - nu numai biologică, dar mai ales sufletească, de fire, psihică, a omului. În sub­terana unei cozi de multe ceasuri este cvasiimposibil să nu vezi cerul.
Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în şoaptă. Dosar & Jurnal din anii târzii ai dictaturii, Compania, 2002, p. 166-168
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de