x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Să fie scump, să fie mult, să fie din mătase. Instituția condusă de Nicolae Ciucă a dat 1,4 milioane de lei pe eșarfe, serviete, butoni cu pietre semiprețioase, stilouri și cravate

Să fie scump, să fie mult, să fie din mătase. Instituția condusă de Nicolae Ciucă a dat 1,4 milioane de lei pe eșarfe, serviete, butoni cu pietre semiprețioase, stilouri și cravate

de Ion Alexandru    |    19 Sep 2024   •   07:40
Să fie scump, să fie mult, să fie din mătase. Instituția condusă de Nicolae Ciucă a dat 1,4 milioane de lei pe eșarfe, serviete, butoni cu pietre semiprețioase, stilouri și cravate
Sursa foto: Cumpărături la prețuri chiar și de trei ori mai mari decât cele ale unui magazin de lux

Senatul României, instituție la conducerea căreia se află generalul Nicolae Ciucă, candidatul Partidului Național Liberal la alegerile prezidențiale, a cumpărat, fără licitație, în doar câteva zile, accesorii vestimentare și gadget-uri de lux în valoare de aproximativ 1,4 milioane de lei (peste 283.000 de euro).

Potrivit secțiunii referitoare la „cumpărările directe” a portalului SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), Camera superioară a Parlamentului a comandat și plătit 291 de eșarfe personalizate, 252 de portofele personalizate pentru damă și bărbați, 202 curele pentru bărbați, 292 de perechi de butoni, 160 de serviete din piele de bivol personalizate, 200 de stick-uri USB personalizate, 150 de stilouri, 255 de agende personalizate și 143 de cravate. Este vorba despre nu mai puțin de 13 contracte de achiziție, din care opt au fost încheiate în luna septembrie a acestui an, în timp ce alte cinci au fost parafate cu trei zile înainte de alegerile locale și europarlamentare din data de 9 iunie 2024. Toate aceste produse au fost livrate de aceeași companie, deținută de o doamnă care figurează drept contactul unui brand de lux. Culmea, pe site-ul oficial al acestui brand, produsele respective costă de la două până la trei ori mai puțin decât prețurile plătite de Senat.

„Jurnalul” a luat la mână toate aceste cumpărături spectaculoase. Astfel, la data de 3 septembrie 2024, Senatul României a cumpărat 191 de eșarfe personalizate. Este vorba despre eșarfe din mătase 100%, cu dimensiunile de 760 X 180 centimetri, cu tivul cusut manual, cu etichetă textilă personalizată conform cerințelor Senatului României. Potrivit anunțului de atribuire, eșarfele au fost predate în cutii de culoare bleumarin personalizate, cu baza și capacul din mucava adaptată.

Furnizorul eșarfelor se numește SC 12 Dav Avenue SRL, care a vândut Senatului eșarfele la un preț de 575,63 de lei fără TVA, respectiv de 685 de lei cu TVA inclusă, adică de 139,8 euro. În total, acest lot a reprezentat o cheltuială din partea instituției conduse de Nicolae Ciucă de 109,845,33 de lei fără TVA, respectiv de 130.835 de lei cu tot cu TVA (26.701,02 euro).

În aceeași zi de 3 septembrie 2024, Senatul României a cumpărat de la aceeași firmă, tot direct, 84 de portofele personalizate de damă și de bărbați. Conform anunțului de atribuire, portofelele de damă sunt confecționate din piele naturală de bovine, cu dimensiunile 20 X 10 X 3 centimetri, sunt prevăzute cu fermoar tip zip, divers compartimentate în interior și personalizate la exterior. Portofelele pentru bărbați sunt, de asemenea, fabricate din piele naturală de bovine, cu dimensiunile 12 X 9 X 1,5 centimetri, diverse compartimentate, personalizate la exterior și la interior. Toate portofelele au fost livrate în cutii personalizate din mucava casetată, conform solicitării beneficiarului. Prețul per bucată pe care l-a plătit Senatul pe un astfel de portofel a fost de 831,93 de lei fără TVA, respectiv de 990 de lei cu TVA inclusă (202,04 euro), iar întregul lot a scos din bugetul instituției 69.882,12 lei fără TVA, respectiv 83.160 de lei cu TVA inclusă (16,971,43 euro).

Sute de butoni și serviete din piele de bovină

Tot la data de 3 septembrie, Senatul a cumpărat de la SC 12 Dav Avenue SRL 34 de curele pentru bărbați, confecționate din piele naturală de bovine, având dimensiunea pe înălțime de 3,5 centimetri și lungimea reglabilă. Curelele sunt personalizate la interior, conform cerințelor cumpărătorului, și au fost livrate în culorile negru și maro. Conform anunțului, „produsul personalizat se livrează în cutie de mucava casetată personalizată”, nu conține taxe de transport, iar prețul plătit de Senat pentru o astfel de curea a fost de 831,93 de lei fără TVA, respectiv de 990 de lei cu TVA inclusă (202,4 euro), ceea ce înseamnă că tot lotul a însemnat un efort bugetar de 33.660 de lei cu TVA, adică de 6.869,4 euro.

Exact în aceeași zi, SC 12 Dav Avenue SRL mai primește o comandă din partea Camerei superioare a Parlamentului României. Este vorba despre 160 de perechi de butoni din metal inoxidabil și pietre semiprețioase. Butonii au fost livrați în cutii personalizate, cu siglă. Baza și capacul cutiei este confecționat din mucava casetată, la exterior prevăzut cu hârtie colorată în masă. Prețul achitat de Senat pentru o astfel de pereche de butoni a fost de 457,98 de lei fără TVA, respectiv de 55 de lei cu tot cu TVA (111,22 euro), iar valoarea întregului lot s-a ridicat la 90.680,04 lei fără TVA, respectiv la 107.909,2 lei cu TVA inclusă (22.022,3 euro).

Ziua de 3 septembrie a fost una foarte aglomerată din acest punct de vedere, deoarece Senatul a mai cumpărat, direct, de la aceeași companie 160 de serviete din piele naturală. Mai exact din piele de tip saffiano. Servietele au fost ambulate personalizat cu folie argintie, în cutii cu fundul și capacul din mucava casetată în interior și, la exterior, cu hârtie albastră texturată colorată în masă. În anunț, se face mențiunea că servietele au calitatea premium.

Prețul achitat de Senat pentru o astfel de servietă a fost de 1.134,45 de lei fără TVA, respectiv de 1.350 de lei cu tot cu TVA (275,51 de euro). Întregul lot achiziționat astfel a costat 181.512 lei fără TVA, adică 216.000 de lei cu TVA inclusă (44.081,63 euro).

Achizițiile au continuat și a doua zi, pe 4 septembrie

Iar lucrurile nu s-au oprit aici. A doua zi, adică pe 4 septembrie 2024, achizițiile au continuat cu frenezie, iar furnizorul este aceeași companie SC 12 Dav Avenue SRL. Prima achiziție constă în 200 de stick-uri de memorie USB personalizate. Aceste stick-uri sunt de tip card personalizat, iar memoria USB este sub formă de card bancar, fabricat din plastic ABS, cu suprafața plată și personalizată ce permite personalizarea prin policromie, logo sau imagini.

Nici pentru această cumpărătură nu a fost organizată o procedură concurențială de selecție a ofertelor, iar Senatul a plătit pentru un astfel de stick de memorie USB câte 100,84 lei fără TVA, respectiv de 120 de lei cu tot cu TVA (24,49 euro). Întregul lot a costat, astfel, 20.168 de lei fără TVA, respectiv 24.000 de lei cu TVA inclusă (4.898 de euro).

Tot în data de 4 octombrie, SC 12 Dav Avenue SRL a vândut Senatului 150 de stilouri personalizate. Este vorba despre stilouri „cu design clasic și cu accente de culoare deosebite”, „realizate din aliaj metalic lăcuit, care au o rezistență și o greutate specifică pentru un instrument de scris”. Aceste stilouri au fost livrate ambalate în cutii personalizate cu logo, „care să scoată în evidență calitatea și valoarea obiectului pe care îl conțin”.

Prețul plătit de instituția condusă de Nicolae Ciucă pentru un astfel de stilou s-a ridicat la 844,54 lei fără TVA, respectiv la 1.005 lei cu TVA inclusă (205,1 euro), ceea ce înseamnă că tot lotul a costat 126.681 de lei fără TVA, respectiv de 150.750,4 lei cu TVA inclusă (30.756,4 euro).

Nu în ultimul rând, în aceeași zi, Senatul a mai cumpărat, de la același furnizor, 255 de agende personalizate. Este vorba despre agende/ notes în format A5, cu coperta rigidă, având interiorul alb sau ivory, cu foi dictando și prevăzute cu semn de carte. Agenda este una personalizată cu folio pe coperta A, pe față. Pentru o astfel de agendă, Camera superioară a Parlamentului a plătit 142,86 de lei fără TVA, respectiv de 170 de lei cu TVA inclusă (34,7 euro), iar tot lotul a costat bugetul instituției alți 36.429,3 lei fără TVA, respectiv 43.350 de lei cu TVA inclusă (8.846,9 euro).

Cu trei zile înainte de locale și europarlamentare a mai avut loc o rundă de „shopping” identică

Aceste cumpărături neobișnuite reprezintă o a doua fază de achiziții de acest gen făcute de instituția condusă de liderul PNL, Nicolae Ciucă. Asta, deoarece, cu trei zile înaintea alegerilor europarlamentare și locale, mai exact în data de 6 iunie 2024, Senatul a făcut unele achiziții identice.

Atunci, au fost cumpărate, evident tot de la SC Dav Avenue SRL, încă 168 de curele pentru bărbați, personalizate. Aceste curele au exact caracteristicile produselor cumpărate de Senat la data de 3 septembrie, adică sunt din piele naturală de bovine, au dimensiunea pe înălțime de 3,5 centimetri și lungimea reglabilă, sunt personalizate la interior conform solicitării beneficiarului și au culoarea neagră sau maro, fiind livrate în cutii din mucava casetată personalizată. Prețul per bucată a fost de 831,93 de lei fără TVA, respect de 990 de lei cu TVA inclusă (202,4 euro), iar tot lotul a costat 139.764,24 de lei fără TVA, adică 166.320 de lei cu TVA inclusă (34.003 euro).

La aceeași dată de 6 iunie, s-au mai cumpărat, de la aceeași companie, 168 de portofele personalizate pentru damă și bărbați, cu aceleași caracteristici de producție și de livrare ca și cele cumpărate în data de 3 septembrie. Un astfel de portofel a costat, și atunci, 831,93 lei fără TVA, adică 990 de lei cu TVA inclusă (202,4 euro), iar tot lotul a reprezentat un efort bugetar din partea Senatului de 139.764,24 lei fără TVA, respectiv de 166.320 de lei cu TVA inclusă (34.003 euro).

De asemenea, Senatul a mai cumpărat de la SC Dav Avenue SRL încă 200 de perechi de butoni, identici cu cei cumpărați în 3 septembrie. Și de data aceasta prețul plătit pentru o astfel de pereche de butoni a fost de 415,99 lei fără TVA, adică de 495 de lei cu TVA inclusă (101,02 euro), iar întregul lot a ajuns la 83.198 de lei fără TVA, respectiv la 99.000 de lei cu TVA (20.204,1 euro).

În vară, Senatul a cumpărat de la compania respectivă și 143 de cravate, confecționate din mătase naturală 100%, cu dimensiunea de 7 X 4,5 X 145 centimetru, cusute manual, cu etichetă textilă personalizată. Și aceste produse au fost livrate în cutii bleumarin personalizate, cu baza și capacul din mucava casetată, la dimensiune adaptată.

Pentru o astfel de cravată, Senatul a plătit un preț de 575,63 de lei fără TVA, adică de 685 de lei cu TVA inclusă (139,8 euro). Întregul lot a costat 82.315,09 lei fără TVA, adică 97.955 de lei cu TVA inclusă (19.990,82 de euro).

Odată cu aceste cravate, Camera superioară a Parlamentului a mai cumpărat alte 100 de eșarfe, identice cu cele cumpărate la data de 3 septembrie, la un preț de 575,63 de lei fără TVA bucata, adică de 685 de lei cu TVA (139,8 euro). Tot acest lot a mai scos din bugetul instituției încă 57.563 de lei fără TVA, adică 68.500 de lei cu tot cu TVA (13.890 de euro).

Prețurile, de două sau trei ori mai mari decât cele practicate de brandul de lux unde lucrează patroana firmei furnizoare

Trăgând linie, Opisul acestor achiziții arată că toate aceste investiții au costat 1.3876.759,76 lei fără TVA, adică 283.146,3 euro.

Recaplitulând, Senatul a cumpărat 291 de eșarfe personalizate, pe care a dat 199.335 de lei cu TVA (40.680,61 euro); 252 de portofele din piele pentru damă și bărbați, în valoare de 249.480 de lei cu TVA (50.914,38 euro); 202 curele pentru bărbați, care au costat 199.980 de lei cu TVA (40.812,25 euro); 398 de perechi de butoni cu pietre prețioase, în valoare de 206.909,2 lei cu TVA (42.226,4 euro); 160 de serviete din piele, care au costat 216.000 de lei cu TVA (44.081,63 euro); 200 de stick-uri USB în valoare de 24.000 de lei cu TVA (4.898 euro); 150 de stilouri personalizate care au costat 150.750,4 lei cu TVA (30.765,4 euro); 255 de agende personalizate, în valoare de 43.350 de lei cu TVA (8.846,9 euro) și 143 de cravate, care au mai costat 97.955 de lei cu TVA (19.990,82 euro).

Cine va beneficia de toate aceste produse de lux este greu de înțeles, mai ales că, la Senat, activează 136 de parlamentari, din care 25 sunt femei, iar 111 sunt bărbați. De remarcat este că toate aceste produse au fost cumpărate de la SC Dav Avenue SRL, o companie care, potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), a fost fondată în data de 1 martie 2012, cu sediul în Sectorul 3 al Capitalei, având drept obiect de activitate „comerțul cu amănuntul al îmbrăcămintei în magazine specializate”. Firma este deținută, în calitate de asociat unic și administrator de o anume Alina-Valentina Dinu, din Caracal, domiciliată în orașul Voluntari, județul Ilfov. În 25 mai 2015, compania și-a mutat sediul din București la Voluntari.

Interesant este că, potrivit bilanțului contabil depus la data de 31 decembrie 2023, anul trecut cifra de afaceri a acestei firme a fost de 648.710 lei, adică mai puțin de jumătate din valoarea contractelor încheiate anul acesta cu Senatul României, iar profitul net realizat s-a ridicat la 174.729 de lei.

Numele Alinei Dinu figurează pe site-ul oficial al brandului de lux Bigotti, ca persoană de contact pentru filiala din România. În baza de date a SEAP, la anunțurile de atribuire publicate de SEAP în legătură cu aceste achiziții, SC Dav Avenue SRL a lăsat și un număr de telefon contact, care este același cu cel la care ar putea fi apelată reprezentanta Bigotti, Alina Dinu.

Spectaculos este că brandul de lux Bigotti vinde produse de genul celor achiziționate de Senat de la firma Alinei Dinu, dar la prețuri simțitor mai ieftine. Pe site-ul oficial al magazinului, spre exemplu, cei mai scumpi butoni costă 200 de ei, în timp ce Senatul i-a cumpărat cu 434 de lei și cu 595 de lei. Bigotti vinde cea mai scumpă cravată cu 300 de lei, iar Senatul a plătit pentru o cravată 685 de lei. De asemenea, pe site-ul respectiv o curea pentru bărbați neagră sau maro se vinde cu 290 de lei cea mai scumpă, dar Senatul a plătit un preț de 990 de lei. Nu în ultimul rând, brandul vinde cel mai scump portofel cu 300 de lei, în timp ce Senatul a cumpărat un astfel de produs cu 990 de lei. Comentariile sunt de prisos.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×