SCANDALUL SE îNGROAŞĂ ● Jurnaliştii din "Cizmă”: risc de conflict diplomatic!
Cei trei copii români luaţi de lângă mama lor de către serviciile sociale din Rimini – Italia, au ajuns şi în atenţia presei din Peninsulă care remarcă numeroasele contradicţii din deciziile Tribunalului pentru minori, dar şi din rapoartele celor de la serviciile sociale.

Cazul copiilor români luaţi de lângă mamă de Tribunalul de minori din Italia, la propunerea Serviciilor Sociale din Rimini, a ajuns şi în atenţia presei italiene, care a remarcat neclarităţi şi contradicţii în deciziile luate de autorităţile din Peninsulă. Sâmbătă, familia de români a organizat, împreună cu avocatul Salvatore di Grazzia, o conferinţă de presă în care au prezentat cazul lor jurnaliştilor din Rimini, localitate în care trăiesc de cinci ani. Drama prin care trec copiii români a fost principala ştire de la jurnalele de seară a două dintre televiziunile locale.
"<<Îmi vreau copiii înapoi!”>> Mamă româncă împotriva serviciilor sociale”, a titrat, sâmbătă, News Rimini. "O problemă pe cale să devină un caz internaţional, între Italia şi România. De patru luni, trei copii români, rezidenţi la Rimini, au fost sustraşi mamei şi încredinţaţi unei structuri a AUSL. Pentru serviciile sociale ar fi vorba de de o intervenţie justificată, pentru mamă, e un sechestru de persoane”, scriu jurnaliştii de la News Rimini.
RAPOARTE CONTRADICTORII. "Trei copiii îndepărtaţi de mamă. Se riscă un conflict diplomatic cu România” scriu şi jurnaliştii de la La Voce, în începutul unui articol cu titlul: "Statul vostru mi-a furat copiii”. De asemenea, La Voce scoate în evidenţă contradicţiile din deciziile prin care Tribunalul de minori a luat copiii Claudiei Amut: "Tribunalul: e prea afectuoasă, ba nu: e hiperprotectivă”.
"O femeie de 36 de ani şi-a văzut copiii de 7, 10 şi 12 ani îndepărtaţi, în octombrie anul trecut. Motivul? E greu să tragi o concluzie din cele două rapoarte depuse de asistenţii sociali la Tribunalul de minori din Bologna. Pentru că se contrazic unul pe altul. <>, se suţine în primul raport, în timp ce al doilea susţine că mama e prea protectivă”, scriu jurnaliştii de la La Voce.
"Fii mei, răpiţi de serviciile sociale – denunţul unei mame care vrea să ducă acest caz până la Strabourg” a titrat Il Resto del Carlino
RIDICAŢI CU POLIŢIA. "O ,,armată" de oameni, între care forţe de ordine şi asistenţi sociali i-au luat copiii de la şcoală, în octombrie. Îi poate vedea, mai nou, doar câte o oră pe săptămână, într-un ambient protejat” – scrie Il Resto del Carlino. "O decizie de acest fel, cum este îndepărtarea copiilor de mamă se ia doar în cazuri extreme. S-au constatat dificultăţi în a exercita funcţia de părinte, din partea mamei, iar după raportul făcut către Tribunalul pentru minori acesta a decis îndepărtarea copiilor” – citează Il Resto del Carlino din comunicatul oficial pe care l-a primit de la AUSL, în legătura cu acest caz.
Tot de la AUSl, a venit precizarea că s-a trecut la efectuarea unor controale în această familie, după ce le-a fost semnalat un maltratament. "AUSL a mai subliniat că serviciile au rămas în contact permanent cu mama, pentru a pune în funcţiune un parcurs educativ finalizat cu reunirea copiilor cu mama, <>”, scrie jurnalista Monica Raschi, de la Il Resto del Carlino.
SPERANŢE LA 13 MARTIE. "O mamă disperată”, "Mi-au răpit fiii”, "Claudia, mamă româncă de 37 de ani, atacă serviciile sociale” – titrează Corriere Romagna.”Au 7, 10 şi 12 ani, iar aniversările şi le-au petrecut într-o casă familială” scriu jurnaliştii italieni despre cei trei copii români. "Care-i vina mamei lor? <<Încă nu s-a înţeles>>, spune avocatul Salvatore di Grazia, care o reprezintă, deoarece psihologa, una dintre consultantele ,,istorice" ale departamentului condus de doamna Daniela Bascucci, după un prim examen a văzut-o ca mamă ,,insuficient de afectuasă" iar după al doilea examen a caracterizat-o diametral opus. Cum a făcut şi psihiatrul, ,,autor al consultului psihiatric neautorizat cerut de AUSL” a evidenţiat Di Grazia. Doctorul Brighi a carcaterizat-o pe Claudia ca şi “colaborantă şi disponibilă la dialog, lucidă şi coerentă în timpul consultului”, explicând că “tendinţa către anxietate şi depresie este în clară legătură cu recentul eveniment traumatic prin care a fost separată de copii” – scrie Corriere Romagna. Jurnaliştii italieni amintesc, de asemenea, că mamei i s-ar putea face dreptate de Tribunalul din Rimini la 13 martie, atunci când se va judeca apelul la acest caz.
ASOCIAţIA "MAME CURAJ”. "Nu trebuie să se mai întâmple nimănui ce mi s-a întâmplat mie: să ajungi la şcoală ca să-ţi iei copiii, să aştepţi minute în şir degeaba, apoi să primeşti un telefon prin care eşti anunţată că ţi i-au luat”. Gândiţi-vă în ce stare eram: când mi-au zis că trebuie să merg la AUSL, le-a spus că nu pot veni până nu iau copiii. Iar ei erau deja acolo”- le-a spus Claudia Amut jurnaliştilor italieni. "Claudia a răspuns ,,prezent" la ideea lansată de avocatul Salvatore di Grazia da a înfiinţa o asociaţie care să le ajute pe femeile aflate în situaţii ca aceasta”, potrivit Il Resto del Carlino. "Sunt deja câteva zeci de femei care şi-au dat adeziunea, iar cine vrea să dea o mână de ajutor să se pună în contact cu noi la numărul de fax: 0541 – 790893. Ne vom începe activitatea în provinciile Rimini, Forli-Cesena, Ravena, Ferarra şi Bologna (...)” – a declarat avocatul românilor pentru Il resto del Carlino. "Asociaţia înfiinţată va fi, probabil, şi un instrument important pentru modificarea legislaţiei actuale – au concluzionat jurnaliştii italieni.

Cititi si:
Citește pe Antena3.ro