x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Războiul ambasadelor, într-un scandal monden cu tinere sechestrate 

Războiul ambasadelor, într-un scandal monden cu tinere sechestrate 

de Diana Scarlat    |    14 Apr 2022   •   07:15
Războiul ambasadelor, într-un scandal monden cu tinere sechestrate 

Unul dintre cele mai mari scandaluri ale vieții mondene din România a-nceput marți, când s-a aflat că doi milionari britanici au fost audiați de procurorii de la Crimă Organizată, pentru sechestrarea a două tinere.

Scandalul a devenit aproape conflict diplomatic, una dintre tinere fiind cetățean american, astfel încât Ambasada SUA s-a implicat în acest caz. Cei doi pot cere și ei implicarea Ambasadei UK. Indiciile de la audieri duc, însă, către o posibilă răsturnare de situație, pentru că britanicii în casa cărora au fost găsite fetele au fost audiați doar în calitate de martori, nu de făptuitori. 

Știrea care a creat un val de revoltă printre români la începutul acestei săptămâni a fost că o tânără cu cetățenie americană a fost sechestrată, luni seara, de doi bărbați cu cetățenie britanică, într-un imobil din Pipera (ca o ironie, vila se află pe Strada Washington). De fapt erau două tinere, cealaltă fiind româncă, iar acuzația de sechestrare pare să nu fi fost dovedită. Cei doi sunt britanicii Tristan și Andrew Tate, doi frați cunoscuți în viața mondenă din România. Sunt foarte bogați și s-au stabilit în țara noastră ca oameni de afaceri. Marți au fost audiați de DIICOT, pentru trafic de persoane și viol, după ce Ambasada SUA la București a alertat autoritățile române, iar polițiștii au făcut două percheziții domiciliare în locuința lor. Cei doi frați, Tristan și Andrew Tate, sunt cunoscuți și pentru relațiile pe care le-au avut cu vedete precum Bianca Drăgușanu sau Alexandra Stan. Tristan Tate este campion la kickboxing MMA, având două centuri. Tânăra americancă este Emma Aida Gabbey și are 21 de ani, iar cealaltă fată găsită în vila fraților Tate din Pipera are 20 de ani.

Lăsați în libertate, după cinci ore

Deși acuzațiile sunt foarte grave și ar fi trebuit să fie deja arestați sau măcar plasați sub control judiciar, cei doi au fost audiați doar în calitate de martori, ceea ce reprezintă un indiciu important pentru o iminentă răsturnare de situație, în cel mai scurt timp. „De obicei, în astfel de cazuri intervine emoția puternică indusă de prezentarea subiectului în mass-media și social media, care de multe ori duce opinia publică spre o interpretare eronată. Subiectul e fierbinte, sunt trei state implicate, iar Ambasada SUA a fost cea care a alertat Poliția, deci publicul are așteptări mari de la un astfel de caz. Este foarte posibil, însă, să aflăm că cei doi nu pot fi acuzați, iar după ce își vor proba nevinovăția vor putea să-i dea în judecată pe toți cei care s-au grăbit să lanseze acuzații la adresa lor înainte de orice decizie judecătorească, cerând daune enorme. În astfel de situații rămâne mereu un semn de întrebare din partea opiniei publice, pentru că așteptările în legătură cu soluționarea cazului sunt altele, iar oamenii se gândesc mereu că s-a mușamalizat cazul, ca să scape niște oameni cu foarte mulți bani. Chiar dacă din punct de vedere juridic se poate proba nevinovăția celor doi, opinia publică va percepe situația din cu totul altă perspectivă”, spun surse din domeniul juridic.  

Ar putea fi declarați nevinovați

Cel mai clar indiciu care arată că frații Tate ar putea fi declarați foarte curând nevinovați este lăsarea lor în libertate și fără niciun fel de măsură restrictivă, nici măcar control judiciar, deși audierile au durat cinci ore, la DIICOT, iar cercetările continuă după extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și viol. „Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au audiat în cursul nopții de 11/12.04.2022 mai mulți martori în vederea lămuririi situației de fapt. Cercetările sunt continuate de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală cu sprijinul B.C.C.O. București, urmărirea penală desfășurându-se in rem”, au transmis procurorii într-un comunicat de presă. Sursele noastre spun, însă, că așa ceva este „o absurditate din punct de vedere juridic”, pentru că la un caz cu asemenea gravitate nu pot fi audiați făptuitorii ca martori, în propriul lor dosar. Explicația ar fi ori că s-a descoperit deja falsul denunțului, ori că victimele au declarat ceva inițial și cu totul altceva în fața procurorilor – ceea ce desființează acuzațiile la adresa celor doi.  

Proxenetismul e greu de dovedit

Atât în România, cât și în celelalte țări ale lumii există foarte multe cazuri de sechestrare de persoane și de proxenetism, dar unul dintre fenomenele cel mai des întâlnite este metoda „lover boy” - femeile nu sunt obligate, ci convinse de proxeneți să se prostitueze, iar unele sunt chiar soțiile acestora. Poliția se confruntă cu acest fenomen pe care cu foarte mare greutate îl poate gestiona, tocmai pentru că victimele declară, în cele mai multe cazuri, că sunt de acord cu situația. În cazul sechestrării celor două tinere, în vila din Pipera care aparține fraților Tate, se anchetează și o astfel de situație posibilă, însă din primele indicii pare că cei doi frați nu pot fi acuzați de comiterea niciunei fapte penale. Chiar și în cazuri de proxenetism dovedit, cei care comit astfel de fapte scapă de obicei de pedeapsă, declarându-se „impresari” ai unor persoane care prestează activități artistice. Urmărind cazul, specialiștii mai constată că fata cu cetățenie americană a contactat o persoană din anturajul ei, iar dacă a putut să sune sau să dea mesaje către altă persoană, se poate demonstra că tinerele nu erau sechestrate. 

Fata cu cetățenie americană nu poate fi trasă la răspundere, dacă ulterior declară că de fapt nu era sechestrată, pentru că ea nu a alertat autoritățile române, ci l-a contactat pe tatăl ei. Acesta a sunat la Ambasada SUA, care a alertat autoritățile române, iar Poliția din Ilfov a răspuns la solicitarea Ambasadei.

×