Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cornel Dinu îşi va lansa mâine după-amiază, la ora 17:00, la standul editurilor Minerva şi Aramis, de la Pavilionul Central al Romexpo, cartea “Jucând cu destinul”, partea a doua a romanului autobiografic “Zâmbind din iarbă”.
Cornel Dinu a dezvoltat perioada decembrie ’89. “Ipoteza de la care s-a plecat a fost una rea, a luptei de clasă şi a clasei muncitoare care să devină conducătoare. În privinţa fotbalului, referitor la un episod din carte, pe atunci existau doar atenţii, fără a le cere arbitrilor, ca astăzi, să-ţi şi câştige meciul.”
Autorul şi eroul remarcabilelor romane a dezvăluit pentru Jurnalul Naţional câteva aspecte profunde ale procesului de creaţie, dar şi legate de subiectul cărţii. “Este o carte adevărată, care va fi controversată, pentru că mulţi au opinii, dar nu şi argumente. A fost scrisă mult mai repede, deoarece a fost perioada cea mai rea din viaţa mea, când m-am luptat cu un destin potrivnic, făcut de nişte oameni care au confirmat că atunci când sunt răsfăţaţi de putere îşi pierd raţiunea”, a precizat Cornel Dinu. Actualul administrator-delegat al lui Dinamo a continuat: “Este o naraţiune în care am dat dovadă de tărie, atât din educaţie, cât şi din înţelegerea că repet o parte a destinului tatălui meu, adică numai gena. Diferenţa e că el a petrecut nouă-zece ani la munca de jos, iar eu numai cinci. Vorbesc despre dictatura care a căpătat accente de paranoia furibundă, ce a dus la Revoluţia combinată cu accente de lovitură de stat. Practic, ca orice Revoluţie, s-a înlăturat o formă a răului, dar asta nu înseamnă că trăim binele. Parafrazându-l pe Goethe, las pe fiecare să se uite în această epocă şi să tragă singur concluziile. În unele momente se vede că, în ciuda răutăţilor şi a loviturilor pe care le-am primit de la mai-marii vremurilor, care îmi purtau pică, destinul mă şi mângâia. Nu întâmplător am exprimat ideea că am prieteni maghiari, care au dat dovadă că înţeleg ceea ce înseamnă acest sentiment care leagă oamenii. Încerc să mai prezint nişte lucruri care argumentează că în lumea de atunci se lucra mai inteligent decât acum. Sacoşa de la Sibiu pe care i-am dat-o lui Kaiser a fost doar o atenţie. Aveam pe atunci abilitatea de a nu cere nimic, era doar o contrabalansare a ceea ce se practica în jur şi în lume”.
