x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern La CFR nu se mai joacă fotbal, dar se face circ

La CFR nu se mai joacă fotbal, dar se face circ

de Adi Munteanu    |    20 Aug 2021   •   07:52
La CFR nu se mai joacă fotbal, dar se face circ

Când a venit la CFR, Marius Șumudică a promis solemn: „Veți vedea un alt Șumudică. Nu o să mai auziți de la mine declarații războinice. Antrenorul Șumudică va fi doar antrenorul Șumudică. Adio, gesturile din trecut! Am învățat din greșelile pe care le-am făcut în Turcia, din necunoștință. Acum știu exact cum trebuie să mă comport. Sunt la un club mare, am obiective clare. Veți vedea un Șumudică antrenor sobru”. Însă minunea nu a durat și, în mai puțin de o lună, „Șumi cel sobru” a redevenit măscăriciul de pe vremuri.

 

Adus cu surle și trâmbițe la Cluj cu obiective clare, de a continua hegemonia CFR-ului în Liga 1 și calificarea în grupele Champions League sau, în cel mai rău caz, în Europa League, Marius Șumudică părea sigur pe el în realizarea acestor performanțe. Foarte încrezător, Șumi s-a apucat să schimbe tot, stilul de joc, lot, tactică dar treaba a început să scârțâie și jucătorii au început să comenteze că nu prea e în regulă. Deși era cunoscut pentru relația specială pe care și-o crea cu jucătorii în vestiar, fiind mai mult un lider de sindicat decât prietenul patronilor, la Cluj se pare că nu-i mai funcționează magia de a-și apropia jucătorii. La CFR există nucleul dur al vestiarului, condus de veteranii Ciprian Deac, Camora și Ovidiu Hoban. Mai era și Vinicius în acest grup, însă Șumi l-a exclus din echipă de la prima discuție. „Mă deranjează caracterul lui. Este un jucător care strică autoritatea la echipă”, declara Șumi. Au rămas însă ceilalți trei „grei”, pe care antrenorul nu a reușit să-i îmblânzească. Iar cei trei par să se pună de-a curmezișul în tot ce decide Șumudică.

 

„A stricat apărarea și nici nu atacăm ca lumea. E haos în joc”

 

Primele semne de întrebare au apărut după calificarea cu mult noroc în fața bosniecilor de la Borac Banja Luka, însă conducerea a venit cu justificări, că e nou venit la echipă, că nu a apucat să cunoască bine lotul, că se schimbă stilul. Șumudică anunța, de altfel, că jocul echipei va fi unul eminamente ofensiv, că nu mai vrea rezultate de 1-0, că dorește ca echipa să marcheze multe goluri. Dar s-a întâmplat într-un meci ca CFR să înscrie trei goluri, în prima etapă a Ligii 1 cu FC U Craiova, echipa lui Adrian Mititelu, dar a și încasat două goluri. După meci, Șumi declara mândru de el: „prefer să câștig toate meciurile cu 3-2, 4-3 decât chinuit cu 1-0. CFR Cluj va face spectacol și va aduce publicul pe stadion”. Ce nu vrea să recunoască Șumudică este că deși au câștigat cu 3-2, spectacolul a fost făcut de craioveni și de el pe marginea terenului. Echipa lui însă s-a chinuit cu nou-promovata pregătită de începătorul Adrian Mutu. Iar de atunci, CFR nu a mai înscris decât unul-două goluri pe meci. Mai mult, a încasat 16 goluri în 13 meciuri. Ciprian Deac declara după meciul tur cu Young Boys Berna din preliminariile Champions League că se simte ciudat la echipă cu stilul ăsta nou, ofensiv. „Noi nu suntem obișnuiți să jucăm ofensiv, să facem spectacol. Noi suntem învățați să obținem rezultate bune cu orice preț”, spunea căpitanul. Pe surse, am aflat că Deac a fost și mai vehement în vestiar. „Ăsta a stricat apărarea, punctul nostru forte. Nici nu atacăm ca lumea, nici nu ne mai apărăm ca lumea, e un haos total în jocul nostru. Dacă și Arlauskis a început s-o comită...”

Iar lucrurile au mers tot mai prost. Văzând că scapă vestiarul  din mână, Șumudică și-a adus aminte de vechiul Șumudică: infatuat, scandalagiu, ironic la adresa celorlalte echipe, critic la adresa antrenorilor precedenți și dur la adresa propriilor jucători. După rușinea de la Belgrad, 0-4 cu Steaua Roșie, Șumi a răsturnat vagoane de reproșuri către fotbaliștii lui, atacându-i fără precedent. Cum asta nu este o practică la CFR, „greii” echipei au luat atitudine strigându-i „La revedere, Șumi, la revedere!”, chiar  în timpul conferinței de presă de după meci, scandări care s-au și auzit la TV. Scânteia care a aprins fitilul de la bombă. „Ori ei, ori eu!” a fost ultimatumul lui Șumudică în fața conducerii. Ruptura fiind evidentă între el și vestiar, acum este așteptată decizia conducerii, care conducere, ca să mai calmeze spiritele, a dat un comunicat care nu rezolvă nimic: „Nu pleacă nimeni în acest moment”. 

 

A ratat toate obiectivele

 

Adunând bunele cu relele, CFR este pe minus. S-a pierdut Supercupa României în dauna Universității Craiova, s-a ratat calificarea în Champions League, s-a ratat și Europa League. Mai rămân Conference League și campionatul. Momentan, CFR este lider în Liga 1, dar este o conjunctură. Programul primelor etape a avantajat-o. Cele 5 victorii consecutive au fost obținute cu greu în fața unor adversari modești sau în degringoladă: 3-2 cu FCU Craiova (rezultat mincinos, victorie obținută cu mult noroc), 2-1 cu Academica Clinceni (rezultat mai mincinos, cu mari greșeli de arbitraj care au favorizat victoria în fața unei echipe dezmembrate, departe de lotul de anul trecut), 1-0 cu Chindia Târgoviște (victorie obținută datorită inspirației lui Alibec), 1-0 la Mioveni (victorie smulsă prin sclipirea tânărului Petrila și cu ajutorul arbitrului Chivulete) și 1-0 acasă cu Farul (meci în care „ofensivul” Șumudică a fost dominat copios de marinarii lui Hagi și doar norocul le-a adus 3 puncte). Sunt cinci victorii, sunt lideri, dar nu au convins. Când a dat de adversari mai tari din Europa, CFR s-a făcut de râs. S-a făcut de râs și cu anonimii din Gibraltar, când doar două greșeli de cascadorii râsului ale celor de la Lincoln le-au adus victoria. Dar, pe parcursul partidei, CFR nu a legat 3-4 pase. Să nu uităm că CFR s-a chinuit și cu Borac Banja Luka, și doar norocul cu schimbarea regulii UEFA prin anularea avantajului golului marcat în deplasare au dus-o în prelungiri, unde Chipciu, printr-un gol de excepție, a salvat echipa de la o mare rușine. 

Pe plan intern, campioana nu a dat încă de numele mai mari ale Ligii 1. La sfârșitul lunii vine derby-ul cu FCSB, apoi meciuri grele în rafală, cu FC Botoșani, Universitatea Craiova, UTA, Mediaș, Rapid și Sepsi. Abia după această suită de partide dificile ne vom putea face o imagine a jocului prestat de clujeni.

 

Le-a rămas doar Conference League să mai spele rușinea

 

Una peste alta, echipa din Gruia este sigură de participarea în cupele europene în toamnă, în cea de-a treia competiție, Conference League. Favorizată de statutul de campioană, după ce a trecut de bosniecii de la Banja Luka erau siguri de grupele UECL, dar au țintit mai sus. Din păcate s-a văzut diferența mare de valoare când s-a confruntat cu echipe  peste valoarea unor echipe din Gibraltar sau Bosnia. Dacă este să judecăm după ce a jucat echipa lui Șumudică în această vară, CFR a ajuns în locul unde merită să fie: în Divizia C a fotbalului european. Cum se va descurca și acolo, vom vedea. În plan financiar este însă o mare problemă. La club este o gaură de aproximativ 18 milioane de euro și speranța conducerii era calificarea în Champions League, care ar fi acoperit datoriile clubului doar prin simpla prezență în grupe. Cum obiectivul a fost ratat, gaura rămâne încă un an, însă salariile mari ale jucătorilor vor adânci criza financiară. În aceste condiții este obligatoriu ca CFR să prindă primăvara europeană de pe primul loc, minimum 4 victorii în grupă. Socotind, în bugetul echipei ar putea intra circa 6 milioane de euro, i-a crește și coeficientul UEFA și anul viitor poate ataca cu mai mari șanse grupele Champions League. Dar vor reuși cu Șumudică antrenor? Momentan conducerea clubului l-a reconfirmat însă tradiția din Gruia zice că exact atunci când este „confirmat 100%” trebuie să te cam pregătești la plecare. Așa au pățit Ioan Andone, Cristiano Bergodi, Dorinel Munteanu, Dușan Uhrin, Andrea Mandorlini, Toni Conceição, Paulo Sérgio sau Jorge Costa. Cât va rezista Șumudică? Pe surse se spune că până la prima înfrângere din campionat. 

 

Eu mă plimb prin Europa cu Merțanul, ceilalți se târăsc cu Loganul. Asta este diferența dintre mine și ei. Eu fac performanță, ei se uită la performanțele antrenorului Șumudică. Pe noi ne prinde luna decembrie în Cupele Europene, ei pe vremea aia taie porcul de ciudă.

 

Marius Șumudică, antrenor CFR Cluj

 

Îi deranjează pe cei de la București, pe toți. Să iei campionatul patru ani la rând... Și îl luăm și pe al cincilea. Țineți minte ce vă spun acum! Vă promit acum! CFR ia campionatul și anul ăsta! Și-l vom lua la pas! La pas vom lua acest campionat. O să vedeți. Și dacă vom juca în Conference League, joi și vineri să se uite la televizor când vom întâlni echipe puternice și să aplaude. Că merităm să fim aplaudați. Dar cred că vom fi mai sus de Conference League.

Marius Șumudică, antrenor CFR Cluj

 

Suntem cei mai buni! Da, suntem cei mai buni! Noi, în momentul de față, suntem cei mai buni! Suntem pe primul loc și suntem calificați în Champions League. Bă, oameni buni, treziți-vă! Treziți-vă și opriți-vă din fel de fel de comentarii și idei și intrigi.  V-am mai spus. Cu Șumudică e greu! Cu CFR e greu. Nu ne bagă nimeni mâța prin cabină, nu stau să plec urechea la nimeni.

Marius Șumudică, antrenor CFR Cluj

 

În cele șapte meciuri disputate în preliminariile cupelor europene, CFR Cluj a încasat 12 goluri și a marcat 10, a obținut 3 victorii, un egal și 3 înfrângeri.

 

4-0 este cel mai sever scor încasat de CFR Cluj în cupele europene, de la Steaua Roșie Belgrad.

×
Subiecte în articol: marius sumudica cfr cluj