Tehnicianul român Constantin Gâlcă a fost numit antrenor interimal la echipa UD Almeria, după ce Hugo Sanchez a fost demis, duminică seară, de pe banca tehnică a formaţiei aflate pe poziţia a 17-a în Primera Division.
Gâlcă deţinea funcţia de antrenor al echipei secunde a clubului Almeria până să fie numit interimar la prima formaţie.
Hugo Sanchez a fost demis de la conducerea tehnică a echipei UD Almeria după înfrângerea din meciul cu Espanol Barcelona, a şaptea din 11 meciuri, informează site-ul goal.com, citat de Mediafax. Antrenorul mexican Hugo Sanchez a antrenat formaţia UD Almeria timp de 363 de zile.
Citește pe Antena3.ro