x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Juventus, out!

Juventus, out!

09 Dec 2009   •   00:00

Bayern München a reuşit o calificare senzaţională în optimi, după ce a surclasat-o pe Juventus, 4-1, chiar la Torino.



Deşi are un sezon extrem de slab în Bundesliga, trupa bavareză a făcut spectacol în Italia, acolo unde a obţinut de o manieră entuziasmantă victoria de care avea nevoie pentru a prinde locul 2. După ce italienii au deschis rapid scorul,

Bayern a revenit rapid prin penalty-ul transformat perfect de portarul-golgeter, Hans-Jorg Butt. Repriza secundă a fost un veritabil măcel, Olici, Gomez şi Timoşciuk împungând trei suliţe otrăvite în grumazul echipe italiene. Manchester United şi Real Madrid şi-au respectat firmele, în vreme ce FC Porto, cu Săpunaru intrat pe teren pentru ultima jumătate de oră, s-a distrat pe Vicente Calderon, cu Atletico Madrid. În afara lui Juventus, alte nume grele eliminate se numără Atletico, Marseille sau campioana en-titre a Germaniei, VfL Wolfsburg. Cei din urmă au fost depăşiţi în clasamentul grupei B de ŢSKA Moscova, care s-a impus la Istanbul contra lui Beşiktaş, graţie unui gol marcat de Aldonin, în cel de-al cincilea minut de prelungire. (M.I.)

×
Subiecte în articol: sport