x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mourinho a înjurat şi agresat un jurnalist italian!

Mourinho a înjurat şi agresat un jurnalist italian!

15 Dec 2009   •   00:00
Mourinho a înjurat şi agresat un jurnalist italian!

Portughezul Jose Mourinho a arătat din nou că este o "bombă cu fitil scurt" la ultimul meci al echipei sale, când a agresat fizic şi verbal un jurnalist de la Corriere dello Sport. Antrenorul lui Inter a sărit la Andrea Ramazzotti la pauza meciului Atalanta - Inter, după ce a văzut că acesta pătrunsese într-o zonă în care, în mod normal, nu avea acces. Uniunea Jurnaliştilor de Sport din Italia a luat foc şi l-a somat, deja, pe preşedintele Moratti să ia măsuri.



"Agresiunile verbale şi fizice la care a fost supus colegul nostru de către Mourinho reprezintă cel mai josnic şi alarmant moment al relaţiei dintre fotbal şi presa sportivă. Îi cerem preşedintelui Moratti să intervină energic pentru a-l convinge pe Mourinho să se adapteze la tradiţia care face cinste clubului Internazionale", a comunicat Uniunea Jurnaliştilor de Sport din Italia, informează Antena3.

Relaţiile lui Mourinho cu presa din "Cizmă" sunt de mult timp tensionate, iar incidentul care l-a implicat pe jurnalistul Ramazzotti i-a scăzut şi mai mult popularitatea portughezului. Cu toate acestea, faptul că echipa ocupă primul loc în Serie A şi a obţinut, în cele din urmă, calificarea în optimile Ligii Campionilor sunt motive de linişte pentru lusitan. (V.A.)

×
Subiecte în articol: sport