x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ştiri pe scurt 22 decembrie 2009

Ştiri pe scurt 22 decembrie 2009

22 Dec 2009   •   00:00
PANCU, LA ŢSKA SOFIA
Mijlocaşul român Daniel Pancu va semna în zilele următoare un contract valabil până în vara lui 2011 cu vicecampioana Bulgariei, ŢSKA Sofia. "Pancu va juca pentru ŢSKA Sofia până în 2011, va semna un contract pe un an şi jumătate, în câteva zile vom parafa contractul", a anunţat agentul FIFA Victor Becali. La formaţia bulgară Pancu va redeveni coleg cu Florentin Petre, alături de care a evoluat timp de un un an şi jumătate la Terek Groznîi. Fotbalistul în vârstă de 32 de ani este liber de contract după ce şi-a încheiat înţelegerea cu Terek şi a început negocierile cu ŢSKA în urmă cu două săptămâni. La finalul turului, ŢSKA Sofia ocupă locul secund în Bulgaria, cu 31 de puncte, cu patru mai puţin decât liderul Litex Loveci.

ŞTEFAN RADU, LĂUDAT
Fundaşul Ştefan Radu a fost considerat de presa italiană cel mai bun om al lui Lazio în meciul din deplasare cu Inter Milano, pierdut de echipa sa cu 1-0. "Prestaţie excelentă pentru Ştefan Radu. L-a controlat într-o manieră extrem de fină pe Diego Milito, care nu a existat pe teren. Mai mult, românul l-a blocat în bandă şi pe Maicon. A avut o singură nereuşită în faţa lui Stankovici, dar intervenţiile sale au salvat multe ocazii de gol", a scris goal.com. "Pentru a nu ştiu câta oară, Radu a fost cel mai bun jucător de pe teren pentru Lazio. A arătat forţă şi personalitate, a închis toate culoarele atacanţilor adverşi. A ieşit cu balonul la picior şi s-a văzut că se află într-o formă fizică de invidiat", a notat şi tuttomercatoweb.com, în timp ce cotidianul Il Tempo a scris că "Radu a fost extrem de concentrat, i-a anticipat pe atacanţii Interului şi a blocat potenţiale situaţii periculoase".

GOL PENTRU RĂDOI
Fostul căpitan al Stelei, Mirel Rădoi, a reuşit să puncteze pentru prima dată în acest sezon pentru Al Hilal în partida din deplasare cu Najran, câştigată cu 2-1. Rădoi a înscris în minutul 24 cu un şut de la 20 de metri, după ce gazdele deschiseseră scorul în startul jocului prin Al-Yami. Până la urmă, Al Hilal s-a impus cu 2-1 graţie golului marcat de Al-Aabed ('87). Neînvinsă în acest sezon, echipa lui Rădoi se menţine pe primul loc în Arabia Saudită, la cinci puncte de a doua clasată, Al-Shabab.

BĂTĂUŞUL SĂPUNARU
Fundaşul Cristian Săpunaru a avut un incident cu un om de ordine la finalul derby-ului pierdut cu 1-0 de FC Porto, în deplasare, cu Benfica Lisabona. "La finalul meciului, Săpunaru şi Hulk au avut un schimb dur de replici, pe tunelul ce ducea la cabine, cu un om de ordine de pe Estadio da Luz. Arbitrul Lucilio Baptista a notat totul în foaia de joc, dar nu a acordat nici un cartonaş roşu", a scris cotidianul Record. În conferinţa de presă de după meci, tehnicianul lui FC Porto, Jesualdo Ferreira, a minimalizat incidentul, însă cel mai probabil cei doi jucători vor fi amendaţi de clubul lusitan pentru acest act de indisciplină.

×
Subiecte în articol: sport