x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

12 Dec 2009   •   00:00

12 decembrie 2009



MUTU, BOXERUL
Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost protagonistul unui incident care a avut loc în timpul unei petreceri de la hotelul de lux Four Season din Florenţa, el fiind acuzat de lovirea unui cetăţean libanez. Detalii despre acest incident au apărut în cotidianul Il Firenze, care a relatat despre "noaptea sălbatică a boxerului Mutu". Potrivit reconstituirii Poliţiei, internaţionalul român a avut o altercaţie cu un cetăţean libanez în vârstă de 43 de ani, pe care l-a lovit cu pumnul în faţă. Acesta a ajuns la spitalul din Santa Maria Nuova, unde a stat o săptămână. Adrian Mutu este indisponibil de la începutul lunii noiembrie, când a fost operat la meniscul genunchiului drept. Publicaţia La Repubblica informează că Mutu pare dispus să-şi prelungească pentru încă două sezoane contractul cu Fiorentina, care expiră în vara anului 2012.

RUGBY - CHALLENGE CUP
Stadionul "Arcul de Triumf" din Capitală găzduieşte astăzi, de la ora 13:00, meciul de rugby dintre selecţionata regională Stejarii Bucureşti şi echipa engleză Leeds Carnegie, din etapa a 3-a a Challenge Cup. Înaintea acestei partide, cele două echipe îşi împart locurile 2 şi 3 ale clasamentului, având fiecare câte 5 puncte. În precedentele jocuri, Stejarii au întrecut au 21-9 pe Parma şi a fost învinsă cu 21-19 de Bourgoin. "Chiar dacă Leeds se află pe ultimul loc în campionatul Angliei, este totuşi o echipă puternică. Avem încredere în grupul nostru, care este unul omogen, şi sper să câştigăm, iar în meciul retur, din 20 decembrie, să obţinem un punct bonus. Acest meci poate decide în mare măsură calificarea noastră din grupe", a declarat internaţionalul Ion Dimofte, căpitanul Stejarilor.

TRICĂ, LA BULGARI
Mijlocaşul Universităţii Craiova, Eugen Trică, se află pe lista de achiziţii a vicecampioanei Bulgariei, ŢSKA Sofia, pentru care recent a semnat şi fostul internaţional, Florentin Petre. Jucătorul de 33 de ani este dorit de echipa pentru care a evoluat între 2006 şi 2007, dar transferul său este imposibil de realizat în acest moment, pentru că Trică a fost legitimat deja la două echipe în acest sezon.

×
Subiecte în articol: sport