International Medical Students’ Congress of Bucharest-UMF „Carol Davila”. Ediţia „George Emil Palade” reuneşte 770 de participanţi, din 22 de ţări
Proiect european, de 4 mil euro, la Universitatea Politehnica din Bucureşti. Sound of Vision, casca revoluţionară , aduce lumină în viaţa nevăzătorilor
Haos la examenul de rezidenţiat de la Universitatea de Medicină pentru că grilele au fost scanate greşit
Concursul de admitere în rezidenţiat, 19 noiembrie, 2017. Peste 2.500 de candidaţii, la UMF “Carol Davila” din Bucureşti
Prof. Dr. Dafin Fior Mureşanu, noul preşedinte al Federației Europene a Societăților de Neuroreabilitare
Ministerul Educaţiei a publicat pe site noile modele de subiecte pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul de anul viitor
Scandal de proporţii la Universitatea București! Două studente care purtau văl islamic au fost date afară de la curs
Elevii unui colegiu din Piatra Neamţ au intrat în legătură directă cu un astronaut pe de Staţia Spaţială Internaţională
Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii vor intra vineri, după terminarea cursurilor, în vacanţă
Liviu Pop: Se preconizează un singur manual de bază şi siguranţa editării lui pentru fiecare programă şcolară
Din declarația de avere a ministrei Oana Țoiu au dispărut mai multe case, soțul și dividendele încasate de acesta
Cum învingi jet lag-ul. Alimentele și băuturile care te ajută să te adaptezi mai repede după o călătorie lungă
Deficitul bugetar și rolul reformelor structurale în sustenabilitatea finanțelor publice din RomâniaIonuț Bălan