Toledo, care a fost președinte între 2001 și 2006, este căutat în Peru pentru acuzații potrivit cărora ar fi primit peste 25 de milioane de dolari de la compania braziliană de construcții Odebrecht în schimbul ajutorului pentru a obține contracte de lucrări publice. Procurorii cer o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, potrivit Reuters.
Toledo a negat că a solicitat sau a primit mită. El nu a fost acuzat penal în Statele Unite.
Fostul președinte va fi mutat la Lima, capitala Peru, în două-trei zile, a declarat Silvana Carrion, procurorul local care se ocupă de caz, la postul de televiziune local Canal N.
Un judecător federal din Washington a respins joi cererea lui Toledo de a bloca extrădarea.
Fostul președinte a fost arestat în Statele Unite în iulie 2019, după o cerere oficială de extrădare din partea Peru. El a fost eliberat pe cauțiune în 2020 și a locuit în California cel puțin până anul trecut.
(sursa: Mediafax)