x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Angela Merkel susţine că taxarea dioxidului de carbon este cel mai eficient mod de a limita poluarea

Angela Merkel susţine că taxarea dioxidului de carbon este cel mai eficient mod de a limita poluarea

19 Iul 2019   •   16:11
Angela Merkel susţine că taxarea dioxidului de carbon este cel mai eficient mod de a limita poluarea

Cancelarul Angela Merkel susţine că taxarea emisiilor de dioxid de carbon este cea mai eficientă modalitate de atingere a obiectivelor climatice ale Germaniei până în 2030, transmite dpa.

La conferinţa anuală de presă de la Berlin, Merkel a apreciat vineri că trebuie păstrat în acelaşi timp un echilibru în societate. "Trebuie să aducem oamenii alături de noi" pentru "o schimbare foarte cuprinzătoare" în Germania, a declarat ea.

Cancelarul a arătat că este a pune taxarea dioxidului de carbon (CO2) în opoziţie cu inovaţia este o greşeală frecventă şi că lucrurile stau de fapt invers: "un preţ al emisiilor de CO2 stimulează inovaţia".

Grupul de lucru pentru climă al guvernului de la Berlin urmează să decidă în 20 septembrie un pachet de măsuri. În prezent se negociază un set cuprinzător de reglementări pentru reducerea mai rapidă a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Pachetul pune accentul pe programe de subvenţionare, pe noi obiective şi pe un sistem de taxare care va mări costul emisiilor de CO2 pentru transport şi încălzire.

În principiu, în Germania se discută despre două modele: scumpirea motorinei, a benzinei, a combustibilului pentru încălzire şi a gazelor naturale prin suprataxare sau prin vânzarea de certificate; DPA apreciază că este posibilă şi o combinaţie între metode.

Merkel a precizat că guvernul de coaliţie pe care îl conduce - format din conservatorii din CDU, CSU (Uniunea Creştin Democrată a cancelarului, respectiva Uniunea Creştin Socială din Bavaria) şi SPD (social-democraţi) nu a luat încă o decizie privind emisiile produse de transporturi şi încălzire. Ea a avertizat că Germania nu îşi va respecta angajamentele privind reducerea emisiilor până în 2020, de aceea atingerea obiectivelor pentru 2030 este cu atât mai importantă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: angela merkel poluare dioxid de carbon