Prevederea „discriminează copiii din familiile fără posibilități financiare, încurajează abandonul școlar” și „creează avantaje celor din familii care pot asigura meditații copiilor”, se arată în documentul citat de edupedu.ro.
Avocatul Poporului mai atrage atenția că „nu este prevăzut un cadru de prevenire a faptelor de corupţie în procesul de elaborare a subiectelor şi organizarea admiterii” .
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat posibilitatea colegiilor de a organiza examene de admitere.
„Apreciem că admiterea în învăţământul liceal, în cadrul colegiilor naționale, favorizează menţinerea inechităţilor din educaţie și încurajează abandonul școlar, cadrul juridic fiind impredictibil și creează avantaje elevilor din familiile care pot asigura meditaţii copiilor, discriminând astfel copiii din familile fără posibilități financiare.
Astfel, deşi nu sunt definite, colegiile naţionale dobândesc dreptul de a organiza propriile concursuri de admitere în clasa a IX-a (pentru maximum 90% din locurile din planul de şcolarizare). O astfel de situație ar împiedica accesul pe criterii de egalitate la colegiile naționale, ar disparea transparența admiterii, în ipoteza în care corectarea se va face în colegiul respectiv, nu de către corectori din alte județe șise vor încuraja meditațiile cu profesorii din colegiile respective.
De asemenea, interdicţia implicării persoanelor „care au rude până la gradul al III-lea sau afini sau cadre didactice care desfăşoară meditaţii cu elevii care finalizează clasa a VIII-a la momentul derulării concursului” nu este însoţită de sancţiune. De altfel, nu este prevăzut un cadru de prevenire a faptelor de corupţie în procesul de elaborare a subiectelor şi organizare efectivă a concursului de admitere. Propunem reanalizarea art. 74, tinându-se astfel cont de observațiile și propunerilor care vor veni pe marginea acestuia din partea instituțiilor, organizațiilor legal constituite, elevilor, profesorilor etc”, se arată în raportul Avocatului Poporului.
Totodată, Asztalos Csaba, președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării, a apreciat că "această prevedere este o formă de privatizare a unei părți din învățământul public. Crește piața meditațiilor".