Sora lui Steve Jobs, Mona Simpson, a povestit despre momentele finale ale fratelui ei si a marturisit care au fost ultimele cuvinte rostite de cofondatorul Apple, scrie Daily Mail.
Mona Simpson a vorbit intr-un elogiu emotionant la slujba memoriala din 16 octombrie despre clipele finale ale fratele ei. Ultimele cuvinte ale lui Steve Jobs au fost "Oh wow. Oh wow. Oh wow". "Inainte de a ne parasi, s-a uitat la sora sa Patty, apoi pentru mai mult timp la copiii sai, la partenera sa de viata, Laurene, apoi prin ei, si a spus ultimele cuvinte, monosilabice, pe care le-a repetat de trei ori", a marturisit Mona Simpson.
Sora confondatorului Apple isi aminteste ca inainte de a muri, fratele ei parea ca urca pe munte: "Respiratia sa indica o calatorie dificila, un drum abrupt, altitudine", a spus Mona Simpson. "Laurene (sotia lui Steve Jobs - n.r.), stand langa el pe pat tresarea atunci cand existau pauze lungi intre respiratiile sale. Ea si cu mine ne-am uitat una la alta, apoi el inspira adanc si incepea din nou"", a mai spus Mona.
Cu o zi inainte de tragicul eveniment, Steve Jobs a sunat-o pe sora sa si i-a spus ca ii pare foarte, foarte rau ca ii paraseste si sa se grabeasca sa ajunga la Palo Alto. "Iti spun asta acum pentru ca mi-e teama ca nu vei ajunge la timp, scumpo", i-a explicat Steve Jobs surorii sale.
Mona Simpson este scriitoare si profesor de engleza la Universitatea din California. Ea l-a intalnit prima oara pe Steve Jobs cand avea 25 de ani si era o scriitoare la inceput de cariera.
Steve Jobs a murit pe 5 octombrie, la varsta de 56 de ani.