x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Kim se joacă cu focul. Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică

Kim se joacă cu focul. Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică

de Redacția Jurnalul    |    13 Apr 2023   •   10:45
Kim se joacă cu focul. Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică

Coreea de Nord a lansat joi o rachetă balistică, declanşând o scurtă alertă în insula Hokkaido din nordul Japoniei ai cărei locuitori au fost rugaţi să se adăpostească, informează AFP.

Gărzile de coastă japoneze şi oficialii locali din Hokkaido au avertizat însă la scurt timp că nu există niciun pericol. Racheta balistică lansată joi dimineaţă de Coreea de Nord "nu a căzut pe teritoriul japonez", a declarat premierul Fumio Kishida. Ministrul Apărării, Yasukazu Hamada, a declarat că proiectilul, "probabil" o rachetă balistică de clasă ICBM", nu pare să fi aterizat în Zona Economică Exclusivă a Japoniei. (ZEE).

Statul Major Interarme sud-coreean a anunţat că Phenianul "a lansat o rachetă balistică neidentificată spre Marea de Est", denumirea coreeană pentru Marea Japoniei, fără a oferi alte detalii.

Luni, liderul nord-coreean, Kim Jong-un, a cerut creşterea capacităţilor de descurajare ale ţării sale pentru a contracara "escaladarea manevrelor imperialiştilor americani şi ale marionetelor trădătoare din Coreea de Sud pentru a declanşa un război de agresiune".

Din 23 martie, Phenianul a susţinut că a efectuat trei teste ale unei drone de atac nuclear subacvatic capabile să "producă un tsunami radioactiv de mare amploare". De asemenea, regimul nord-coreean a mai spus că a lansat o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) pe 16 martie. Anul trecut, Coreea de Nord s-a declarat putere nucleară "ireversibilă".

Militarii nord şi sud coreeni comunică de două ori pe zi prin intermediul unei linii specifice, însă Coreea de Nord nu mai răspunde la apeluri din 7 aprilie, potrivit Ministerului sud-coreean al Unificării.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Kim Jong-un coreea de nord