x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grevă de proporții în Franța: Sute de zboruri anulate, mii de călători afectați

Grevă de proporții în Franța: Sute de zboruri anulate, mii de călători afectați

16 Sep 2022   •   14:36
Grevă de proporții în Franța: Sute de zboruri anulate, mii de călători afectați

Greva controlorilor de trafic aerian din Franța a dat peste cap circulația avioanelor în Europa. Vineri, sute de zboruri au fost anulate și mii de călători au fost afectați, potrivit Reuters.

Companiile aeriene au anulat vineri jumătate din zborurile programate pentru Paris și multe altele care ar fi trebuit să survoleze Franța, în condițiile în care greva controlorilor de trafic aerian a provocat cea mai recentă serie de perturbări în transportul european.

„Este inexplicabil faptul că mii de cetățeni/vizitatori europeni vor avea planurile de călătorie perturbate în mod nedrept de încă o grevă a ATC (control al traficului aerian) francez", au declarat reprezentanții Ryanair prin intermediul unui comunicat.

Planurile de călătorie a 80.000 de pasageri au fost afectate în condițiile în care compania a anulat 420 de zboruri.

Grevele și lipsa de personal din ultimele luni au forțat companiile aeriene să anuleze mii de zboruri, iar specialiștii anunță că perturbările vor continua și în toamnă.

Air France a anunțat miercuri că, din cauza grevei, va opera doar 45% din zborurile sale pe distanțe scurte și medii și 90% din zborurile sale pe distanțe lungi.

„Totul este foarte liniștit, deoarece pasagerii au fost avertizați în prealabil și nu au mers pe aeroporturi", a declarat, pentru Reuters, un purtător de cuvânt al Groupe ADP (ADP.PA), operatorul aeroporturilor pariziene.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că au fost anulate în special zborurile pe distanțe scurte și medii.

×
Subiecte în articol: greva tranta zboruri anulate