Din toamnă, 3.000 de instituţii de învăţământ din ciclul gimnazial şi liceal din Italia vor adopta un sistem electronic care va trimite părinţilor situaţia şcolară a odraslelor direct prin email sau sms, informează cotidianul Il Messaggero, citat de Agerpres.
Proiectul a fost implementat în 2008, dar puţine şcoli şi licee au avut fondurile necesare pentru a adera la iniţiativă. Anul acesta, două ministere au preluat cheltuielile în favoarea distribuţiei programului în cât mai multe şcoli. Costurile de 4 milioane de euro au fost acoperite de Ministerul Învăţământului, al Universităţii şi al Cercetării şi de către Ministerul Administraţiei Publice. Datorită software-ului în valoare de 2.500 de euro, părinţii vor putea răsfoi pe Internet catalogul clasei unde învaţă propriii copii. Mai mult, ei vor putea rezerva şedinţe cu profesorii, controla absenţele copiilor şi chiar plăti taxele şcolare de acasă sau de la birou. Pe portalul scuolamia.it, instituţiile de învăţământ şi familiile se pot deja înregistra şi începe dialogul. Pentru cei care nu folosesc des calculatorul, acesta are şi opţiunea gratuită de a primi sms sau email cu notele şi absenţele elevului.
Facilitarea accesului la catalogul şcolar nu este o veste prea buna pentru Alina N., eleva în clasa a X-a la un liceu din Roma. "Nu am absenţe, dar uneori nu reuşesc să iau notele pe care şi le-ar dori părinţii mei, şi acest lucru mă streseaza puţin. În Italia este greu să ai zece pe linie", a povestit românca pentru. Mama ei, Angela N., se bucură că nu mai trebuie să meargă des la şcoală. "Eu lucrez toată ziua şi, cu toate că ştiu că Alina este un copil bun, vreau să am sub control situaţia şcolară".
Portalul ScuolaMia nu este temut doar de elevi. Potrivit Il Messaggero, sunt părinţi care nu doresc să primească sms cu rezultatele şcolare ale copiilor. Acest lucru nu a fost prevăzut de creatorii programului, care l-au îmbunătăţit cu opţiunea de a alege. Viorica B. din Focşani este unul dintre părinţii care nu au nevoie să vadă zilnic ce face băiatul ei în clasa a VII-a, la Milano. "Eu lucrez la o familie de bătrâni şi nu am timp să citesc mesaje, aşa că prefer să merg la şcoală când pot. Profesorii trebuie să îmi explice de ce a luat anumite note şi starea de spirit a lui Andrei".
Citește pe Antena3.ro