x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Noapte sângeroasă în Fâșia Gaza: Armata israeliană a intensificat bombardamentele asupra grupurilor islamiste

Noapte sângeroasă în Fâșia Gaza: Armata israeliană a intensificat bombardamentele asupra grupurilor islamiste

de Redacția Jurnalul    |    11 Mai 2023   •   06:28
Noapte sângeroasă în Fâșia Gaza: Armata israeliană a intensificat bombardamentele asupra grupurilor islamiste
Sursa foto: Hepta

Armata israeliană a intensificat, în ultimele ore, bombardamentele asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza, vizând peste 130 de poziţii ale grupurilor islamiste, după sute de atacuri cu rachete asupra teritoriului israelian.

Avioane de vânătoare şi elicoptere militare israeliene au efectuat, miercuri seară, raiduri asupra unei fabrici de armament a grupului militant Jihadul Islamic, afirmă surse citate de site-ul Ynetnews.com.

În plus, a fost atacat un centru operaţional al Jihadului Islamic din localitatea Beit Lahia, situată în nordul Fâşiei Gaza. În total, în ultimele 24 de ore, armata israeliană a atacat 133 de poziţii islamiste din Fâşia Gaza. Bilanţul bombardamentelor israeliene este de cel puţin 21 de morţi şi 64 de răniţi, conform Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza. Potrivit armatei israeliene, în atacuri au fost eliminaţi cel puţin şase lideri ai grupărilor afiliate Jihadului Islamic.

În schimb, grupurile islamiste din Fâşia Gaza au lansat cel puţin 469 de rachete spre teritoriul israelian, iar 153 de rachete au fost interceptate de sistemele antibalistice israeliene. Numeroase case din oraşele israeliene Sderot, Ashkelon, precum şi din localităţile rurale Nir Am şi Netivot au suferit daune semnificative, conform cotidianului The Times of Israel. Unele rachete au fost interceptate în apropierea oraşelor Tel Aviv şi Beersheba. Nu au fost raportate victime.

Miercuri seară, ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, i-a prezentat situaţia, în cursul unei convorbiri telefonice, secretarului american al Apărării, Lloyd Austin. "Ministrul Gallant a mulţumit pentru susţinerea acordată de Washington dreptului Israelului de a se apăra", a transmis Ministerul israelian al Apărării.

Potrivit postului de televiziune Al Jazeera, liderul organizaţiei islamiste Hamas, Ismail Haniyeh, discută cu liderul grupului Jihadul Islamic, Ziad Nakhaleh, despre "evoluţiile de pe teren" şi despre posibilităţile unui armistiţiu cu Israelul. Surse diplomatice israeliene au sugerat că un armistiţiu ar putea intra în vigoare joi dimineaţă.

Armata israeliană a justificat lansarea bombardamentelor asupra Fâşiei Gaza prin necesitatea stopării atacurilor cu rachete lansate de militanţi islamişti. Grupurile islamiste palestiniene lansaseră atacuri cu rachete după ce un lider al organizaţiei Jihadul Islamic, Khader Adnan, a murit săptămâna trecută într-o închisoare din Israel. Militantul palestinian era în greva foamei de când fusese arestat, în februarie.

Tensiunile israelo-palestiniene sunt intense de aproape doi ani după o serie de atacuri palestiniene şi în contextul operaţiunilor militare israeliene şi activităţilor de colonizare în Cisiordania.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×