x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe La morgă, după infern

La morgă, după infern

de Carmen Plesa    |    22 Aug 2008   •   00:00
La morgă, după infern
Sursa foto: Susana Vera/

TRAGEDIE ÎN AER ● Sute de oameni aşteaptă să-i identifice pe cei dragi
Puţine dintre victimele tragediei de la Madrid au putut fi identificate. Majoritatea corpurilor sînt carbonizate.



TRAGEDIE ÎN AER ● Sute de oameni aşteaptă să-i identifice pe cei dragi
Puţine dintre victimele tragediei de la Madrid au putut fi identificate. Majoritatea corpurilor sînt carbonizate.

Pavilionul numărul 6 al centrului expoziţional din Madrid s-a transformat iar în morgă, la patru ani de la atacurile teroriste din 11 martie. Şi felul în care au fost găsite corpurile celor 152 de persoane moarte în accidentul aviatic de miercuri, de la Madrid, le-au amintit echipelor de intervenţie de tragedia de acum patru ani: corpuri ciuntite, bucăţi de carne umană amestecate cu pietre. Ieri-dimineaţă, pompierii au recuperat ultimele două cadavre – un bărbat şi un bebeluş – din apropierea aeroportului.
Nu mai puţin de 300 de persoane, rude şi prieteni, aşteaptă la Madrid să-i identifice pe cei dragi, dispăruţi în accident. Pînă ieri, doar 37 de cadavre au putut fi identificate, după amprentele digitale. Restul corpurilor, majoritatea carbonizate, nu mai pot fi identificate decît prin testele ADN. Puţini dintre cei veniţi la aeroport miercuri pentru a afla veşti au răsuflat uşuraţi. Cei aproape norocoşi au aflat că rudele lor se află printre cele 19 persoane care au fost grav rănite şi se află în spital.

FAMILII ÎNTREGI
. Singura fericită a fost o mamă care, ajunsă la aeroport după tragedie, a aflat că fiicele ei de 13 şi 14 ani au întîrziat şi n-au mai apucat să se îmbarce în avionul groazei.

ÎN REST – TRAGEDII. Prietenii veniseră să identifice printre cadavre o întreagă familie din La Guardia – mama, tatăl şi fiica de şase ani. Aceeaşi soartă au avut-o şi José Alcázar de 47 de ani, soţia sa, María Victoria Asensio, de 45 de ani, şi fiicele lor – Inmaculada, de 19, şi Nieves, de 11 ani. Orlando, un spaniol de 23 de ani mort în accident, a împlinit chiar miercuri 23 de ani. Bunica lui aştepta ieri să-l identifice la morga încropită la complexul expoziţional.

Familiile a trei funcţionari de la închisoarea din la Paz au murit, de asemenea, în accident. "Dragostea mea, avionul e distrus" – acesta este ultimul sms care a plecat din avion. Rubén Santana Mateo, mort în accident, l-a trimis soţiei sale. Femeia a a apucat să-l citească după ce avionul luase foc.

Doar resturi

"Nu vedem avionul, doar resturi" – anunţa ieri un membru al echipei de salvare, după prăbuşirea cursei Spanair care a decolat de pe Aeroportul Barajas din Madrid cu destinaţia Gran Canaria. La bord se aflau 172 de persoane, din care 22 de copii (doi bebeluşi). Avionul nu a decolat la ora stabilită din cauza unei defecţiuni la senzorul care indica temperatura exterioară. După ce mecanicii au rezolvat problema, avionul s-a ridicat de la sol, însă s-a prăbuşit în apropierea pistei. Pasagerii unei curse care venea din Ecuador au povestit că avionul de la Spanair s-a ridicat ezitant de pe pistă şi apoi a căzut "ca o frunză". Persoanele aflate pe Aeroportul Barajas au povestit că membrii echipajelor de salvare s-au întors de la locul accidentului cu ochii în lacrimi şi au spus că imaginile pe care le-au văzut au fost mai dure chiar şi decît cele de la atentatele teroriste din 2004. Avionul, un MD-82 (McDonnel Douglas), model lansat în anii ’80 şi care nu se mai fabrică, avea 15 ani vechime. Se pare că, după decolare, unul dintre motoarele avionul a luat foc, iar în momentul prăbuşirii rezervorul de kerosen a explodat.

×
Subiecte în articol: externe avionul