x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Oncologii japonezi vor să stocheze celule stem de la angajaţii centralei Fukushima

Oncologii japonezi vor să stocheze celule stem de la angajaţii centralei Fukushima

15 Apr 2011   •   09:36
Oncologii japonezi vor să stocheze celule stem de la angajaţii centralei Fukushima
Sursa foto: /Reuters

161282-.jpgSpecialişti în oncologie de la patru spitale japoneze au declarat, pentru săptămânalul britanic The Lancet, că ar trebui să se stocheze celule stem de la angajaţii care încearcă să evite o catastrofă nucleară la centrala din nord-estul Japoniei.

Echipele prezente la Fukushima lucrează în condiţii extrem de periculoase pentru sănătate, încercând să îndepărteze apa iradiată de la centrală şi să repornească sistemul de răcire la trei reactoare avariate.

"Închiderea completă a acestor reactoare va dura ani de zile. Riscul de expunere accidentală la radiaţii creşte astfel pentru angajaţi şi stocarea de celule din sângele lor va fi cu atât mai importantă", au explicat medicii, informează agerpres.ro.

Scrisoarea este semnată de o echipă de cinci medici condusă de Tetsuya Tanimoto de la Institutul Cancerului din cadrul Fundaţiei japoneze pentru cercetarea cancerului şi de Shuichi Taniguchi de la Spitalul Toranomon, din Tokyo.

×