x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Acuzații grave: ONU afirmă că Israelul a respins două convoaie care urmau să livreze ajutoare în nordul Fâșiei Gaza

Acuzații grave: ONU afirmă că Israelul a respins două convoaie care urmau să livreze ajutoare în nordul Fâșiei Gaza

de Redacția Jurnalul    |    13 Apr 2024   •   00:20
Acuzații grave: ONU afirmă că Israelul a respins două convoaie care urmau să livreze ajutoare în nordul Fâșiei Gaza
Sursa foto: Hepta

Purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, susține că Israelul a împiedicat vineri două convoaie umanitare să ajungă în nordul Fâșiei Gaza, scrie The Times of Israel.

„Colegii noștri din cadrul Biroului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare ne-au spus că aveam planificate două misiuni umanitare în nordul Fâșiei Gaza astăzi (vineri - n.r.), dar că autorităților israeliene le-au refuzat accesul la ambele”, a declarat el.

„Una dintre misiuni trebuia să livreze 20.000 de litri de combustibil pentru a alimenta generatoarele de energie de rezervă de la spitalul Al-Ahli, unde personalul medical lucrează în continuare pentru a oferi asistență medicală esențială, în ciuda faptului că nu are electricitate”.

OCHA raportează că, în ultima săptămână, peste 40% dintre misiunile de ajutor în nordul Gaza au fost refuzate sau împiedicate, inclusiv din cauza ostilităților din apropiere.

„Misiunile umanitare planificate pentru zonele de la sud de Wadi Gaza au fost, de asemenea, refuzate. Doar o singură misiune care a necesitat coordonare a fost facilitată vineri de autoritățile israeliene, iar acea misiune a oferit asistență medicală civililor din Khan Younis”, precizează Dujarric.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: onu acuzatii Israel